Toyota suspendă utilizarea maşinilor autonome în Satul Olimpic după accidentarea unui atlet

Toyota a suspendat utilizarea vehiculelor autonome e-Palette în Satul Olimpic după accidentarea unui atlet care participă la Jocurile Paralimpice, relatează CNN.

406 afișări
Imaginea articolului Toyota suspendă utilizarea maşinilor autonome în Satul Olimpic după accidentarea unui atlet

Sursă FOTO: Hepta

CEO-ul Toyota şi-a cerut scuze, vineri, într-un videoclip postat pe YouTube. „Evenimentul arată că vehiculele autonome nu sunt încă potrivite pentru drumurile normale", a declarat CEO-ul Akio Toyoda în videoclip.

Utilizarea vehiculelor a fost oprită pe fondul unei anchete a poliţiei şi a companiei, a confirmat Toyota.

Compania a furnizat o versiune special concepută a vehiculelor sale automate „e-Palette”, alimentate cu baterii, pentru a transporta sportivi şi personal în timpul Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de la Tokyo.

Toyota a colaborat cu sportivii paralimpici pentru a dezvolta vehiculele, care includ „balustrade şi scaune uşor de utilizat indiferent de înălţime” şi rampe electrice pentru persoaanele aflate în scaune cu rotile, a declarat compania într-un comunicat.

De asemenea, a spus că vehiculele au fost proiectate să se deplaseze la viteze mici pentru a creşte siguranţa, dar acest lucru nu l-a ajutat pe sportivul japonez Arimitsu Kitazono.

Kitazono traversa o trecere de pietoni în Satul Olimpic când un e-Palette a făcut un viraj la dreapta şi l-a lovit cu o viteză foarte mică, potrivit Asahi Shimbun. În acel moment vehiculul se afla sub controlul unui operator, care le-a spus poliţiştilor că „era conştient de faptul că o persoană era acolo, dar credea că persoana respectivă îşi va da seama că vine o maşină şi se va opri din traversarea străzii”, a raportat Asahi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici