Transporturile rutiere, feroviare şi aeriene, paralizate în Marea Britanie din cauza viscolului

Ninsorile abundente din Marea Britanie au paralizat circulaţia, numeroase vehicule fiind blocate pe şosele, multe trenuri fiind anulate şi aeroporturi închise.

330 afișări
Imaginea articolului Transporturile rutiere, feroviare şi aeriene, paralizate în Marea Britanie din cauza viscolului

Transporturile rutiere, feroviare şi aeriene, paralizate în Marea Britanie din cauza viscolului (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Mulţi şoferi au petrecut noaptea blocaţi pe autostrăzi din Scoţia, Anglia şi regiunea Londra, informează Sky News.

Viscolul a început sâmbătă seara, iar meteorologii au avertizat că intemperiile vor continua şi ar putea apărea polei pe şosele.

Zeci de TIR-uri şi autoturisme au rămas blocate pe autostrada M40, între High Wycombe şi Stokenchurch.

Pe autostrada M4, în apropiere de Londra, traficul se desfăşoară doar pe câte o bandă, pe fiecare sens, înregistrându-se numeroase blocaje.

Un şofer a declarat că a fost nevoit să stea în maşină şapte ore, blocat pe o autostradă, până la intervenţia autorităţilor.

Agenţia pentru Autostrăzi a respins criticile că ar fi fost luată pe nepregătite. "Am fost cât se poate de pregătiţi. Utilajele au fost scoase imediat ce a început să ningă", au explicat autorităţile.

Mii de pasageri ai curselor aeriene aşteaptă în aeroporturile Luton, Stansted, Birmingham şi Heathrow reluarea zborurilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici