Treisprezece persoane au fost reţinute în timpul protestelor din Italia

  • Sute de italieni au ieşit, duminică, în stradă la Roma şi la Torino.
  • Protestele au fost organizate împotriva restricţiilor sanitare.
  • Persoanele arestate au refuzat să poate mască şi să prezinte un act de identitate poliţiştilor.
3478 afișări
Imaginea articolului Treisprezece persoane au fost reţinute în timpul protestelor din Italia

Sursa foto: profimedia

Italia a trăit un alt sfârşit de săptămână de proteste împotriva carantinei după ce guvernul lui Giuseppe Conte a introdus noi restricţii. Vineri, napolitanii au ieşit în stradă când au aflat că regiunea lor, Campania, a devenit zonă roşie datorită creşterii numărului de cazuri dar şi a saturaţiei sistemului sanitar. Nu s-au înregistrat incidente.

Duminică au intrat în vigoarele noile restricţii care impun carantina totală în 7 regiuni. În aceeaşi zi, la Roma s-au înregistrat dezordini între manifestanţi şi forţele de ordine. Protestul neautorizat a fost organizat de 300 de persoane care se împotrivesc dictaturii sanitare.

În urma tenisiunilor au fost arestate 11 persoane care au refuzat să poarte mască. Un scenariu similar s-a înregistrat aproape simultan la Torino. Protestul a fost organizat de posesorii de PFA care îşi cereau drepturile economice fiind obligaţi să închidă din cauza carantinei totale din Piemonte.

Un grup de negaţionişti a creat tensiuni cu forţele de ordine. Înşişi manifestanţii paşnici au izolat violenţii. Poliţia a arestat două persoane care au refuzat să se identifice. 

Italia a înregistrat, duminică, 33.979 de cazuri şi 546 de decese. 

Protestatară la Roma: Ne sărăcesc pe toţi. O să sărăcească toate economiile şi o să ne vândă celor care au cauzat virusul. Acesta este scopul principal.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici