Treizeci şi doi de deputaţi părăsesc partidul lui Berlusconi
Treizeci şi doi de deputaţi apropiaţi de Gianfranco Fini, preşedintele Camerei Deputaţilor, au demisionat din partidul lui Silvio Berlusconi şi şi-au creat propriul grup în Camera Inferioară, şeful Guvernului putând să îşi piardă majoritatea absolută în urma acestei decizii.
Demisionarii din Partidul Libertăţii (PdL, partid de dreapta creat anul trecut de cei doi foşti aliaţi), printre care se numără mai mulţi miniştri din Guvernul lui Berlusconi, au anunţat oficial în Camera Deputaţilor că au decis să îşi numească grupul "Viitor şi libertate pentru Italia".
Guvernul dispunea până în prezent de o majoritate confortabilă în Camera Inferioară, cu 271 de mandate ale PdL, 59 ale Ligii Nordului - partidul populist şi antiimigraţie condus de Umberto Bossi, al doilea mare aliat al premierului italian -, la care se adaugă 12 deputaţi de centru-dreapta.
Opoziţia dispune, la rândul său, de 269 de mandate, în timp ce alţi 19 deputaţi oscilează între cele două tabere. Majoritatea absolută este de 316 voturi, din 630 de deputaţi.
Editorialistul cotidianului economic Sole 24 ore, Stefano Folli, anunţase în cursul dimineţii că demisionarii, dacă sunt în număr de cel puţin 30, "vor fi în măsură să provoace pierderea de către Guvern a majorităţii absolute în Cameră".
Dar potrivit presei italiene, Berlusconi a prevăzut aceste plecări şi a început deja tratative pentru a-şi asigura votul persoanelor indecise.
În orice caz, Berlusconi s-ar putea confrunta cu dificultăţi în adoptarea unor texte de importanţă majoră, cum sunt reformele sale în domeniul justiţiei, şi s-ar putea vedea constrâns să încheie de fiecare dată alianţe cu deputaţii de centru.
El a exclus însă joi seară posibilitatea ca Guvernul său să cadă. "Nu există nici un risc. Dispunem de o majoritate", a afirmat Berlusconi, care a respins ipoteza organizării de alegeri anticipate înainte de termen, adică înainte de 2013.
Confirmând vineri că nu avea nici o intenţie să demisioneze din postul de preşedinte al Camerei, aşa cum îi cerea Berlusconi, Fini a declarat că aceşti deputaţi "vor susţine" Guvernul, atunci când este vorba despre măsuri conforme cu programul PdL.
Dar ei "nu vor ezita să se opună unor decizii ale Executivului injuste sau contrare interesului general", a avertizat el.
-
REPORTAJ din culisele CIRQUE DU SOLEIL: Au creat un mic oraş la Romexpo, pentru show-ul "Saltimbanco" - GALERIE FOTO
Life-Inedit astăzi, 19:14
Echipa companiei canadiene Cirque du Soleil a creat, la complexul Romexpo, un mic oraş, pe mai multe niveluri, unde se spală rufe, se vopsesc pantofi şi se serveşte mâncare, în culisele primului spectacol pe care trupa îl susţine în România şi care aduce un omagiu ideii de metropolă - "Saltimbanco". citeşte tot
-
Lucian Bode va avea ca prioritate zero restructurarea companiilor de stat
Economic astăzi, 18:35
Lucian Bode, candidatul pentru funcţia de ministru al Economiei, le-a spus, miercuri, parlamentarilor din comisii că prioritatea zero pentru el va fi programul de restructurare a companiilor de stat, care "au fost o piatră de moară pentru economie". citeşte tot





Nu exista comentarii