Trupe americane vor fi trimise în Polonia

Autorităţile ar urma să anunţe, săptămâna viitoare, trimiterea de trupe americane în Polonia pentru a consolida prezenţa NATO, într-un context marcat de tensiuni cu Ucraina vecină, a declarat ministrul polonez al Apărării pentru Washington Post.

1164 afișări
Imaginea articolului Trupe americane vor fi trimise în Polonia

Trupe americane vor fi trimise în Polonia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit declaraţiilor ministrului Apărării Tomasz Siemoniak, care s-a întâlnit joi cu omologul său american Chuck Hagel, oficialii americani lucrează deja la detaliile acestui plan în care Polonia va juca un rol motor "sub patronaj american".

Potrivit lui, militari americani vor fi mobilizaţi şi în ţările baltice, tot pentru consolidarea prezenţei NATO în Europa Centrală şi Orientală.

Contactat de AFP, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a subliniat că un anumit număr de măsuri sunt avute în vedere "pentru consolidarea reactivităţii pe uscat, aer sau apă în Europa". "Unele dintre aceste măsuri vor fi luate bilateral cu naţiuni membre NATO. Altele vor fi puse în aplicare în cadrul Alianţei", a adăugat el.

"Vorbim, de asemenea, despre prezenţa trupelor americane în Polonia", a declarat ministrul polonez în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Chuck Hagel, ferindu-se totuşi să ceară instalarea unor baze americane pe teritoriul polonez, o cerere formulată de opoziţia conservatoare poloneză.

"Pot fi oportunităţi pentru mobilizarea forţelor pe bază de rotaţie, dar nicio decizie nu a fost luată şi vom continua să discutăm, ca şi cu NATO", a răspuns Chuck Hagel.

De la sfârşitul Războiului Rece, NATO s-a ferit de la a instala baze în ţările membre care au aparţinut blocului sovietic, pentru a nu nemulţumi Rusia.

De la începutul crizei ucrainene, statele baltice şi Polonia sunt îngrijorate de acţiunile ruse în Ucraina.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici