Trupul fostului preşedinte Tassos Papadopoulos a fost reînhumat
Fostul preşedinte cipriot Tassos Papadopoulos, al cărui cadavru a fost furat în decembrie şi a fost găsit luni, a fost înmormântat din nou joi, în cimitirul din Deftera, la sud de Nicosia.
Trupul fostului preşedinte Tassos Papadopoulos a fost reînhumat (Imagine din arhivă; Mediafax Foto/AFP)
Câteva sute de persoane şi principalii lideri politici de pe insulă au asistat la aceste noi funeralii ale lui Papadopoulos, decedat în decembrie 2008, la vârsta de 74 de ani.
Fiul fostului preşedinte (2003-2008), Nicholas Papadopoulos, a subliniat la finalul ceremoniei că familia sa şi-a găsit astfel liniştea, după trei luni de suferinţe.
"Coşmarul nostru s-a terminat şi sperăm că tatăl nostru va putea, în sfârşit, să se odihnească în pace", a declarat el.
Cadavrul fostului şef de stat a fost găsit luni, în urma unui apel anonim, într-un alt cimitir din Nicosia, într-o groapă puţin adâncă şi săpată recent.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei cipriote, Michalis Katsounotos, a anunţat joi arestarea unui nou suspect, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din localitatea Athienou, lângă Larnaca (sud).
Alte trei persoane sunt interogate în prezent de poliţie, pentru presupusul lor rol în acest caz. Este vorba despre un indian şi doi ciprioţi, între care unul, Antonis Kitas, se afla deja în închisoare, unde ispăşea o condamnare pe viaţă, pentru un dublu asasinat şi un viol.
Antonis Kitas, cel mai cunoscut deţinut de pe insulă, este suspectat că ar fi planificatorul operaţiunii, pe care ar fi condus-o din celula sa, din închisoarea centrală din Nicosia, printr-un telefon mobil.
Supranumit Al Capone, acesta s-a aflat în centrul unor relatări de presă, în 2008, cu o evadare spectaculoasă dintr-o clinică în care era internat.
Condiţiile detenţiei acestuia, descrise ca "luxoase" de presa cipriotă, au condus la demiterea ministrului Justiţiei, Kypros Chrysostomides. Kitas a fost arestat după aproximativ o lună de fugă.
Presupusa implicare a acestuia în furtul cadavrului preşedintelui i-a determinat pe deputaţii ciprioţi să solicite o nouă anchetă asupra breşelor din sistemul carceral de pe insulă.
Potrivit poliţiei, suspectul indian a mărturisit că a contactat familia fostului preşedinte pentru a cere o despăgubire, ulterior abandonând aceste revendicări. El este autorul apelului telefonic anonim care a permis găsirea cadavrului.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social astăzi, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





Nu exista comentarii