Trupul neînsufleţit al ministrului de Interne filipinez a fost găsit în epava avionului său

Corpul neînsufleţit al ministrului filipinez de Interne, Jesse Robredo, declarat dispărut împreună cu alte două persoane după prăbuşirea în mare, sâmbătă, a unui avion de mici dimensiuni în apropiere de coastă, a fost găsit marţi şi adus la suprafaţă, potrivit autorităţilor.

185 afișări
Imaginea articolului Trupul neînsufleţit al ministrului de Interne filipinez a fost găsit în epava avionului său

Trupul neînsufleţit al ministrului de Interne filipinez a fost găsit în epava avionului său (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cadavrul lui Jesse Robredo, în vârstă de 54 de ani, a fost descoperit în epava avionului scufundată la adâncimea de 60 de metri, şi la aproximativ 800 de metri distanţă faţă de ţărm.

Avionul de tip Cessna s-a prăbuşit în apropierea coastelor insulei Masbate, atunci când încerca să aterizeze de urgenţă din cauza unor probleme la motor.

"Robredo se afla la bordul unui avion uşor, care se deplasa de la Cebu la Naga. Au avut o problemă la motor şi au cerut permisiunea de a ateriza la Masbate, dar avionul nu a ajuns acolo şi s-a prăbuşit", a declarat un purtător de cuvânt militar din regiune, colonelul Generoso Bolina.

La bord se aflau patru persoane. Un colaborator al lui Robredo a fost salvat, dar ministrul şi cei doi piloţi au murit în urma accidentului.

Robredo era un apropiat al preşedintelui Beningo Aquino. Ca ministru de Interne, el era şeful poliţiei naţionale, dispunând de un efectiv de 143.000 de persoane.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici