Turcia vrea mai multe acorduri bilaterale cu România şi Bulgaria

Turcia intenţionează să propună mai multe acorduri României şi Bulgariei, în scopul "ameliorării relaţiilor bilaterale", a declarat premierul turc Recep Tayyip Erdogan, într-un interviu acordat Al-Jazeera, relatează Today's Zaman în ediţia electronică de luni.

35 afișări
Imaginea articolului Turcia vrea mai multe acorduri bilaterale cu România şi Bulgaria

Turcia vrea să propună mai multe acorduri bilaterale României şi Bulgariei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Întrebat dacă acordurile semnate de Turcia cu Siria, Irakul şi Rusia reprezintă o alternativă la Uniunea Europeană, Erdogan a precizat că acestea "nu au legătură cu Uniunea Europeană". "Intenţionăm să facem propuneri similare României şi Bulgariei. Demersurile noastre au ca scop îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale. Acestea vor reprezenta o contribuţie la economia noastră. Pe de altă parte, Turcia îşi va consolida poziţia în momentul în care va deveni membru al Uniunii Europene", a explicat el.

Erdogan consideră acordurile încheiate recent cu Siria şi Irak drept "semnificative şi o evoluţie eficientă". "Am organizat alături de Siria un consiliu privitor la relaţiile strategice la cel mai înalt nivel. De asemenea, am semnat o serie de acorduri cu Irakul pentru a ne ameliora relaţiile în domeniul educaţiei, al sănătăţii, comerţului, securităţii, apărării naţionale, agriculturii, al energiei şi transportului. Aceste acorduri vor fi benefice pentru cele trei ţări", a afirmat premierul turc.

"Dorim de asemenea să organizăm un consiliu pe tema relaţiilor strategice la cel mai înalt nivel cu Rusia. I-am făcut o propunere (în acest sens) premierului Vladimir Putin", a precizat el.

Pe de altă parte, Erdogan a declarat că "Iranul nu poate fi neglijat şi orice tentativă de a încuraja abordări negative faţă de Iran va afecta eforturile de instaurare a păcii în regiune".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici