Armata ucraineană a ÎNCONJURAT oraşul Lugansk, ocupat de insurgenţi. 22 de civili au fost ucişi în 24 de ore la Lugansk

Douăzeci şi doi de civili au fost ucişi în 24 de ore de tirurile de mortieră în bastionul rebel Lugansk, din estul Ucrainei, încercuit de armata ucraineană şi confruntat cu o situaţie umanitară critică, a declarat un reprezentant al administraţiei regionale.

545 afișări
Imaginea articolului Armata ucraineană a ÎNCONJURAT oraşul Lugansk, ocupat de insurgenţi. 22 de civili au fost ucişi în 24 de ore la Lugansk

Ucraina: 22 de civili au fost ucişi în 24 de ore la Lugansk, anunţă un oficial local (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

UPDATE 18:45 Armata ucraineană a înconjurat oraşul Lugansk, ocupat de insurgenţi

Armata ucraineană a înconjurat bastionul insurgent Lugansk prin preluarea controlului asupra şoselei care face legătura cu frontiera Rusiei, anunţă Andrei Lisenko, un purtător de cuvânt militar citat de AFP.

Serviciile de securitate ucrainene au reocupat satul Novosvitlivka, permiţând "închiderea ultimei conexiuni rutiere între oraşul Lugansk şi alte teritorii controlate de mercenari ruşi, în special în zona punctului vamal Izvarin", a precizat Lisenko.

TITLURILE ZILEI

"În ultimele 24 de ore, conform informaţiilor provizorii, 22 de locuitori din Lugansk au fost ucişi. A fost vorba despre un atac cu mortiere asupra cartierelor din estul oraşului. Un autobuz, un magazin şi mai multe clădiri de locuinţe au fost atinse" de proiectile, a precizat oficialul, care a solicitat anonimatul.

Primăria din Lugansk a menţionat la rândul său "numeroşi răniţi" în urma bombardamentelor.

Deocamdată nu se ştie care dintre părţile implicate în conflict s-a aflat la originea acestor tiruri.

Într-un raport de la sfârşitul lui iulie, ONU a acuzat separatiştii şi forţele guvernamentale că folosesc "armament greu" în zonele locuite.

Serviciul de presă al operaţiunii efectuate de armata ucraienană împotriva insurgenţilor proruşi a anunţat joi că o ofensivă este în curs în partea orientală a oraşului Lugansk şi că au loc tiruri de arme pe aerodrom.

Lugansk, bastion al rebelilor proruşi care avea 500.000 de locuitori înaintea conflictului, se confruntă cu o situaţie critică, potrivit autorităţilor locale. Locuitorii nu mai au electricitate sau apă curentă de 12 zile, reţeaua telefonică nu mai funcţionează, iar rezervele de hrană şi medicamente se epuizează rapid.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici