Ucraina analizează urmările participării României la scutul antirachetă
Ministerul ucrainean de Externe analizează consecinţele deciziei României de a primi pe teritoriul său elemente ale scutului american antirachetă, pentru securitatea sa şi cea regională, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ministerului, Serhii Saienko, citat de Ukrinform în pagina online.
Ucraina analizează urmările participării României la scutul antirachetă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Analiştii ucraineni analizează cu atenţie efectele posibile ale acestei decizii atât pentru statul nostru, cât şi pentru securitatea regională în general", a declarat el.
Ministerul Afacerilor Externe doreşte discutarea în detaliu a tuturor aspectelor pe care această decizie le presupune şi obţinerea unor explicaţii relevante în timpul viitoarelor consultări cu toate părţile implicate.
"Ca ţară vecină cu România, nu putem ignora planurile mobilizării unui nou scut antirachetă lângă graniţele noastre şi, mai mult, mobilizarea de elemente în apele Mării Negre", a subliniat Saienko.
Potrivit acestuia, partea ucraineană nu neagă dreptul fiecărui stat de a decide asupra propriilor probleme de securitate, inclusiv prin măsuri menite să combată terorismul nuclear.
-
EURO a atins MAXIMUL ultimelor opt săptămâni, în perspectiva unui acord de finanţare a Greciei
Economic astăzi, 16:32
Euro a atins miercuri un maxim al ultimelor opt săptămâni faţă de dolar, iar acţiunile europene sunt în creştere, susţinute de aşteptările ca Grecia să încheie în curând un acord pentru al doilea program de susţinere financiară. citeşte tot
-
Ecaterina Andronescu - preşedinte, Vanghelie - preşedinte executiv la PSD Bucureşti
Politic astăzi, 16:32
Ecaterina Andronescu a fost numită, miercuri, de Comitetul Executiv Naţional al PSD, preşedinte interimar al PSD Bucureşti, iar Marian Vanghelie preşedinte executiv al filialei, au declarat surse din partid. citeşte tot





Nu exista comentarii