Ucraina DENUNŢĂ o mobilizare "intensă de echipamente şi trupe" în est, provenind din Rusia

Kievul a denunţat duminică o mobilizare "intensă de echipamente şi trupe" provenind din Rusia în estul rebel al Ucrainei, unde se desfăşoară alegerile prezidenţiale şi legislative organizate de separatiştii proruşi, relatează AFP.

1024 afișări
Imaginea articolului Ucraina DENUNŢĂ o mobilizare "intensă de echipamente şi trupe" în est, provenind din Rusia

Petro Poroşenko (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este o mobilizare intensă de echipamente militare şi trupe inamice dinspre teritoriul rus spre teritoriul controlat de rebeli", a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Andrei Lisenko, în cursul unei conferinţe de presă.

El a fost întrebat în legătură cu înregistrările video difuzate de presa ucraineană în care se pot vedea zeci de camioane militare fără numere de înmatriculare, prezentate drept un "convoi rusesc pe străzile din Doneţk".

Jurnalişti ai AFP au observat duminică după-amiază un convoi de aproximativ 20 de camioane militare, dintre care unele transportau mitraliere antiaeriene, îndreptându-se spre aeroportul din Doneţk, epicentrul luptelor din ultimele luni între rebeli şi forţele ucrainene. AFP precizează că nu se cunoaşte provenienţa acestor vehicule şi nici dacă este vorba despre noi echipamente.

Mai mulţi jurnalişti occidentali au scris sâmbătă că au observat mişcări de trupe în apropiere de Doneţk.

Jurnaliştii de la site-urile de informaţii buzzfeed.com şi mashable.com au scris pe conturile lor de Twitter că au văzut un convoi militar important. "31 de (camioane militare) Kamaz în drum spre Doneţk. Sisteme antiaeriene, lăzi cu muniţie, sisteme de radar, un autobuz plin cu oameni înarmaţi", a scris Max Seddon de la Buzzfeed.

Jurnalistul Roland Oliphant de la cotidianul britanic The Telegraph a scris sâmbătă pe contul său de Twitter că a văzut "62 de camioane Kamaz verzi, fără numere, dintre care trei transportau (lansatoare de rachete multiple) Grad (...) în drum spre Doneţk".

Jurnalistul de la Mashable Christopher Miller a scris pe Twitter că a văzut peste 40 de camioane în direcţia Doneţk "cu tunuri antiaeriene şi combatanţi".

O înregistrare video difuzată de televiziunea ucraineană Kanal 5, a cărei origine nu este cunoscută, a arătat un convoi lung de camioane care avansau lent într-un oraş neidentificat.

Rusia, acuzată de Kiev şi de occidentali că îi înarmează pe rebelii din estul Ucrainei şi că a mobilizat trupe în regiune, a negat întotdeauna orice implicare în acest conflict, care s-a soldat cu peste 4.000 de morţi începând din aprilie.

Alegătorii din regiunile separatiste din estul Ucrainei votează duminică pentru a-şi alege preşedinţii şi Parlamentele, pe fondul intensificării confruntărilor, într-un scrutin susţinut de Moscova, dar denunţat de occidentali şi care va complica eforturile de pace.

Secţiile de vot s-au deschis la ora 5.00 GMT (7.00, ora României) în republicile Doneţk şi Lugansk, autoproclamate în aprilie de separatiştii proruşi şi nerecunoscute, care intenţionează astfel să îşi afirme legitimitatea şi să se îndepărteze de Kiev.

Dacă Rusia a anunţat deja că va recunoaşte rezultatul acestor alegeri, Kievul, Uniunea Europeană şi Statele Unite au afirmat că acest scrutin nu are nici o valoare.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a denunţat "pseudoalegerile pe care teroriştii şi bandiţii vor să le organizeze în teritoriile ocupate".

De altfel, autorităţile ucrainene au deschis duminică o anchetă penală pentru tentative de "preluare a puterii" şi "schimbare a ordinii constituţionale", în contextul alegerilor organizate de separatişti.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici