Ucraina este în continuare capabilă să realimenteze trupele din Bakhmut, susţine armata

Forţele ucrainene din afara oraşului Bakhmut, aflat în estul ţării, reuşesc să-i ţină la distanţă pe ruşi, astfel încât muniţia, alimentele, echipamentele şi medicamentele să poată fi livrate apărătorilor, a anunţat armata ucraineană, citată de Reuters.

383 afișări
Imaginea articolului Ucraina este în continuare capabilă să realimenteze trupele din Bakhmut, susţine armata

Ucraina este în continuare capabilă să realimenteze trupele din Bakhmut, susţine armata

„Reuşim să livrăm la Bakhmut muniţiile, alimentele, echipamentele şi medicamentele necesare. De asemenea, reuşim să ne scoatem răniţii din oraş”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Serhiy Cherevaty, pentru postul de televiziune ICTV.

El a precizat că soldaţii şi tirurile de contra-artilerie ajută să fie menţinute deschise unele drumuri spre oraş.

Ucrainenii au anunţat că au doborât vineri două drone ruseşti şi au distrus cinci depozite de muniţii inamice. De asemenea, în cursul luptelor de vineri ar fi fost ucişi 193 de ruşi, iar alţi 199 au fost răniţi.

Reuters nu a reuşit să verifice în mod independent afirmaţiile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici