UE anunţă: Marea Britanie trebuie să facă mai multe concesii pentru un acord Brexit

Uniunea Europeană i-a transmis premierului britanic Boris Johnson că trebuie să facă mai multe concesii dacă vrea să ajungă la un acord de Brexit în ultimul moment, relatează site-ul agenţiei Reuters.

512 afișări
Imaginea articolului UE anunţă: Marea Britanie trebuie să facă mai multe concesii pentru un acord Brexit

UE anunţă: Marea Britanie trebuie să facă mai multe concesii pentru un acord Brexit

După ce o sursă din Downing Street a informat că o înţelegere este imposibilă din cauză că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a făcut cereri inacceptabile, UE l-a acuzat pe Johnson că joacă „un joc stupid de a da vina pe altcineva".

„Riscul unui Brexit fără acord este real şi depinde de o decizie din partea Guvernului Marii Britanii, însă nu va fi niciodată alegerea - alegerea preferată - a Uniunii Europene", a declarat preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron se vor întâlni duminică la Palatul Élysée, pentru a discuta înainte de un summit UE, care va avea loc în perioada 17-18 octombrie.

Uniunea Europeană a reacţionat cu reticenţă la noile propuneri formulate de Guvernul de la Londra şi a anunţat că le va analiza în profunzime.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici şi a fost respins de mai multe ori de Camera Comunelor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici