UE califică alegerile din estul Ucrainei drept un "nou obstacol" în procesul de pace

Uniunea Europeană a apreciat că scrutinul organizat duminică de rebelii proruşi în regiunile Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei este ilegal, nu va fi recunoscut şi constituie un "nou obstacol" în calea unei soluţionări paşnice a conflictului, relatează AFP.

176 afișări
Imaginea articolului UE califică alegerile din estul Ucrainei drept un "nou obstacol" în procesul de pace

UE califică alegerile din estul Ucrainei drept un "nou obstacol" în procesul de pace

"Consider alegerile desfăşurate astăzi drept un nou obstacol în procesul de pace din Ucraina", a declarat noua şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, potrivit unui comunicat.

În opinia lui Mogherini, alegerile de duminică din estul Ucrainei "încalcă litera şi spiritul" acordurilor încheiate în septembrie, la Minsk, între Kiev şi separatişti.

Aceste acorduri prevăd organizarea unor alegeri la începutul lui decembrie, în conformitate cu legislaţia din Ucraina.

Mogherini a declarat că alegerile prevăzute prin acordurile de la Minsk constituie "o cale legitimă" de a desemna autorităţile locale în aceste regiuni din estul Ucrainei.

"Îndemn toate părţile să colaboreze în vederea organizării unor astfel de alegeri", a adăugat ea.

Alegătorii din regiunile separatiste din estul Ucrainei au votat duminică pentru a-şi alege preşedinţii şi Parlamentele, pe fondul intensificării confruntărilor, într-un scrutin susţinut de Moscova, dar denunţat de occidentali.

Potrivit unui exit-poll anunţat de separatişti, alegerile prezidenţiale din regiunea Doneţk au fost câştigate de premierul în exerciţiu, Aleksandr Zaharcenko, care ar fi obţinut 81,3 la sută din voturi.

Rusia a anunţat ulterior că "respectă" rezultatele alegerilor legislative şi prezidenţiale din regiunile separatiste din estul Ucrainei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici