UE prezintă proiectul de reforme solicitate de Marea Britanie pentru a evita ieşirea din blocul european

Consiliul European a publicat, marţi, proiectul de reforme prin care dă curs unei serii de solicitări din partea Marii Britanii, printre care limitarea ajutoarelor pentru imigranţi şi amendarea noilor legi UE de către statele membre, pentru a evita ieşirea M.Britanii din UE, transmite BBC.

3058 afișări
Imaginea articolului UE prezintă proiectul de reforme solicitate de Marea Britanie pentru a evita ieşirea din blocul european

UE prezintă proiectul de reforme solicitate de M.Britanie pentru a evita ieşirea din blocul european (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

Proiectul de reforme a fost prezentat, marţi, de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care a invocat că rolul său este să "păstreze unitatea Uniunii Europene", motiv pentru care a dat curs solicitărilor formulate de premierul britanic, David Cameron, "fără a încălca principiile care stau la baza proiectului european".

"Cred că interesele comunităţii noastre sunt mult mai puternice decât ceea ce ne divizează. Să fim sau să nu fim împreună, aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă nu doar cetăţenii britanici la referendum, ci şi cele 27 state membre ale UE în următoarele două săptămâni", a declarat Tusk într-o scrisoare deschisă publicată pe site-ul Consiliului European.

David Cameron a declarat că proiectul de reforme va aduce "schimbări substanţiale" în relaţiile Marii Britanii cu UE, referindu-se la cele patru puncte ale solicitărilor lansate: integritatea Marii Britanii, ajutoarele sociale oferite de autorităţile britanice imigranţilor europeni, competitivitatea economică din cadrul UE şi relaţiile dintre statele membre şi cele non-UE.

Dacă premierul britanic va ajunge la acord cu reprezentanţii statelor membre UE în cadrul summitului de pe 18-19 februarie în privinţa solicitărilor lansate comunităţii europene, Marea Britanie ar urma să organizeze un referendum în iunie pe tema statutului de membru al UE, dacă statul trebuie să iasă din UE sau nu.

Cameron a propus limitarea ajutoarelor sociale pentru imigranţii europeni până la patru ani, propunere care ar putea intra în vigoare imediat după ce Marea Britanie decide să rămână în UE şi dacă va fi aprobată de celelalte state membre.

De asemenea, proiectul ia în calcul stabilirea unui mecanism legal care să permită unei majorităţi de 55% a parlamentarilor UE să se opună sau să solicite amendarea noilor legi europene, astfel încât UE să ia în considerare opiniile acestora.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici