Un Airbus A310 s-a prăbuşit între Yemen şi Insulele Comore - VIDEO
Un avion Airbus A310 al companiei Yemenia, care a decolat de pe aeroportul Sanaa cu 153 de persoane la bord, s-a prăbuşit în Oceanul Indian, în noaptea de luni spre marţi, între Yemen şi Insulele Comore, a informat Aviaţia civilă din Yemen.
Aeronava A310 preluase pasagerii unui avion A330-200, care a decolat luni de pe aeroportul parizian Roissy şi care a făcut escală la Marsilia, apoi la Sanaa, în Yemen. Avionul A310 a decolat cu destinaţia Djibuti, apoi Moroni din Insulele Comore, unde urma să sosească la ora 01.00 (02.00 ora României). Avionul, care avea la bord 142 de pasageri şi 11 membri ai echipajului, a dispărut de pe ecranele radar.

O celulă de criză a fost înfiinţată la Roissy la scurt timp după ora locală 05.00 (06.00 ora României).
Mai multe cadavre, reperate în apropierea Insulelor Comore
Cadavrele unora dintre pasagerii avionului prăbuşit în apropiere de Insulele Comore, au fost reperate, a anunţat marţi Aviaţia civilă din Yemen.
"Au fost văzute cadavre plutind pe suprafaţa apei, iar o pată de combustibil a fost reperată la circa 16-17 mile marine (aproximativ 29 de kilometri) de Moroni", capitala insulelor Comore, a declarat un oficial din cadrul Aviaţiei civile, Mohammad Abdel Kader, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Sanaa.
Abdel Kader nu a precizat cauzele accidentului, adăugând că o echipă tehnică yemenită s-a deplasat la Moroni pentru a participa la anchetă.
"Contacul cu zborul 626 al companiei Yemenia, care a decolat luni la ora locală 21.45 (21.45 ora României), s-a pierdut marţi la ora locală 01.51 (01.51 ora României)", a precizat acesta, subliniind "condiţiile meteorologice nefavorabile, cu rafale de vânt" puernice şi "mare agitată".
Din cei 142 de pasageri, "trei sunt bebeluşi", a precizat Abdel Kader, adăugând că cei 11 membri ai echipajului erau "de naţionalităţi diferite".
În opinia acestuia, cei mai mulţi s-au îmbarcat la bordul avionului A310 fiind în tranzit către Sanaa: 52 veneau de la Paris, 59 de la Marsilia, 11 din Cairo, 12 din Dubai (Emiratele Arabe Unite), trei din Djeddah (Arabia Saudită), unul din Aman şi unul din Damasc, a precizat acesta.
Avionul avea la bord 66 de cetăţeni francezi
Un număr de 66 de cetăţeni francezi din cei 153 de pasageri şi membri ai echipajului, se aflau la bordul avionului Airbus A310 al companiei Yemenia, a anunţat o sursă aeroportuară franceză.
Douăzeci şi şase de cetăţeni francezi s-au îmbarcat pe aeroportul parizian Roissy în acest zbor cu escală şi schimbare de avion şi alţi 40 la Marsilia, potrivit aceleiaşi surse.

Carlinga, reperată în largul Insulelor Comore
Un avion închiriat de autorităţile din Comore a depistat, marţi dimineaţă, carlinga avionului scufundat la câţiva kilometri de coastele arhipelagului Comore, a declarat secretarul general al Guvernului din Moroni, Nourdine Bourhane.
"Un avion de mici dimensiuni a survolat zona şi pilotul a observat fragmente, a văzut carlinga", a explicat Bourhane.
"Pilotul a văzut, de asemenea, o pată de combustibil", a adăugat el, precizând că ministrul Comunicaţiilor din Comore, Ahmed Abdou, se afla la bordul acestui avion trimis în recunoaştere.
Secretarul general nu a putut descrie cu precizie "fragmentele" observate de pilot.

Acesta este cel de-al doilea incident în care este implicat un avion Airbus în decurs de o lună. În noaptea de 31 mai spre 1 iunie, un alt avion Airbus, un A330, aparţinând companiei Air France, a dispărut deasupra Oceanului Atlantic, cu 228 de persoane la bord.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA - VIDEO
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo". citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





cam des airbusurile cad ..........ce are marea agitata cu avionul ..ca nu e vapor ...sau zboara numai pe senin ev ziua ca acum 100 de ani.....
imagini cu supravietuitorii ****://insanezone.ro/ultras_st7- 7966.html
stirea iti spune ca au murit 153 de oameni si pe tine te intereseaza ce avion e in nu stiu care poza?