Un avion care călătorea spre Sao Paulo a revenit la Madrid în urma unei ameninţări cu bombă

Un avion al companiei braziliene Tam Airlines, care efectua o cursă între Madrid şi Sao Paulo, a revenit luni noaptea pe aeroportul Barajas din capitala Spaniei, din cauza unei ameninţări cu bombă anunţate de autorităţile spaniole, a informat compania pe Twitter, transmite Huffington Post.

1216 afișări
Imaginea articolului Un avion care călătorea spre Sao Paulo a revenit la Madrid în urma unei ameninţări cu bombă

Un avion care călătorea spre Sao Paulo a revenit la Madrid în urma unei ameninţări cu bombă

Aeronava, care efectua cursa JJ8065, se afla în spaţiul aerian al Marocului, după aproximativ două ore şi jumătate de zbor, când a primit ordin să revină pe aeroportul din Madrid, fiind escortată de un avion de vânătoare Eurofighter cu baza în Albacete.

Aeroportul Adolfo Suarez Madrid-Barajas a închis temporar pistele de aterizare până ce avionul de pasageri a fost evacuat fără incidente.

Aeronava de tip Boeing 777-32W decolase de pe aeroportul din Madrid în jurul orei locale 21.20 (22.20, ora României) şi tocmai trecuse de Casablanca atunci când a fost întoarsă din drum, relatează Reuters în pagina online.

Avionul era programat iniţial să aterizeze pe aeroportul Guarulhos din Sao Paulo marţi dimineaţă, la ora locală 5.25 (9.25, ora României).

Compania aeriană Tam Airlines, o unitate a LATAM Airlines Group SA, a precizat că cooperează cu autorităţile în acest caz, fără a oferi alte informaţii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici