Un avion de mici dimensiuni, cu nouă persoane la bord, s-a prăbuşit în Alaska

Un avion de mici dimensiuni, care transporta pilotul şi opt pasageri de pe un vas de croazieră către uscat, s-a prăbuşit joi în Ketchikan, statul american Alaska, provocând moartea tuturor celor nouă persoane aflate la bord, relatează CNN.

712 afișări
Imaginea articolului Un avion de mici dimensiuni, cu nouă persoane la bord, s-a prăbuşit în Alaska

DeHavilland DHC-3 Otter (Captură video)

"Nu există supravieţuitori", a declarat operatorul avionului, Promech Air. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, procesul de recuperare a cadavrelor nu va avea loc până vineri, a precizat poliţia statului Alaska.

Avionul transporta pasagerii pentru o excursie pe uscat în momentul producerii accidentului, la 32 de kilometri nord-est de Ketchikan, în apropiere de Lacul Ella.

Anterior, pilotul unui elicopter privat anunţase că a văzut epava avionului pe o stâncă în apropierea locului unde se credea că s-a prăbuşit acesta, a anunţat Departamentul pentru Siguranţă Publică din Alaska.

Paza de coastă americană şi echipele locale de căutare sunt în drum către locul accidentului, în timp ce Comisia naţională pentru siguranţa transporturilor a anunţat că strânge informaţii dar nu are prea multe detalii până în prezent.

Cei opt pasageri veneau de pe nava de croazieră Westerdam, care plecase sâmbătă din Seattle pentru o călătorie de şapte zile.

Ian Gregor, de la Administraţia federală pentru aviaţie, a confirmat că aeronava este un DeHavilland DHC-3 Otter şi s-a prăbuşit în circumstanţe necunoscute în apropiere de Lacul Ella.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici