Un avion cargo Boeing 707 s-a prăbuşit în apropierea Teheranului. Primele imagini

O aeronavă militară cargo Boeing 707 s-a prăbuşit luni în apropierea aeroportului Fath, situat la vest de Teheran, relatează Euronews.

4441 afișări
Imaginea articolului Un avion cargo Boeing 707 s-a prăbuşit în apropierea Teheranului. Primele imagini

Un avion s-a prăbuşit în apropierea Teheranului. Primele imagini

UPDATE 10.00: Cel puţin 15 persoane au murit luni în Iran, după ce aeronava militară cargo Boeing 707 la bordul căreia se aflau s-a prăbuşit în apropierea unui aeroport din provincia Alborz, au anunţat reprezentanţii armatei, citaţi de presa locală şi Reuters.

„O aeronavă cargo Boeing 707 care transporta carne din oraşul Bishkek din Kârgâzstan a aterizat forţat în apropierea aeroportului Fath”, au declarat reprezentanţii armatei, citaţi de agenţia de presă semi-oficială Fars.

Postul de televiziune de stat din Iran anunţase iniţial că zece persoane au decedat în urma incidentului aviatic.

ŞTIREA INIŢIALĂ 

Aeronava cargo s-a prăbuşit în apropierea oraşului Karaj din provincia Alborz.

„Nu avem momentan informaţii clare despre accident”, a declarat Pirhossein Kolivand, directorul Serviciului de Urgenţă din Iran.

Conform informaţiilor apărute în presa iraniană, persoanele aflate la bordul aeronavei au fost găsite decedate. Mai multe echipaje de salvare au fost trimise la locul incidentului.

„Nu ştim momentan dacă este o aeronavă iraniană sau străină”, a declarat un oficial local pentru postul de televiziune naţional din Iran.

 

 

 

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici