Un avion Qantas, nevoit să revină la Bangkok după defectarea unui motor în timpul zborului

Un avion al companiei australiene Qantas a oprit unul dintre motoare şi a revenit, vineri, la Bangkok, după ce piloţii au detectat, în timpul zborului, vibraţii şi o creştere a temperaturii la unul dintre cele patru motoare ale aparatului, informează BBC News Online.

105 afișări
Imaginea articolului Un avion Qantas, nevoit să revină la Bangkok după defectarea unui motor în timpul zborului

Un avion Qantas, nevoit să revină la Bangkok după defectarea unui motor în timpul zborului

Avionul Boeing 747 transporta 308 pasageri şi se îndrepta către Londra, aterizând fără incidente la Bangkok.

"Piloţii au oprit motorul şi au revenit la Bangkok, ca măsură de precauţie", a declarat un purtător de cuvânt al companiei Qantas.

"Credem că este vorba despre un incident similar cu cele înregistrate de alte linii aeriene", a adăugat el, precizând că producătorul Rolls Royce monitorizează acest tip de probleme.

Un avion Cathay Pacific a aterizat de urgenţă în Singapore, în cursul acestei săptămâni, după ce piloţii au detectat scântei la unul dintre motoarele aparatului, produse tot de Rolls Royce.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici