Un baraj de la periferia oraşului Mosul ar putea ceda, punând în pericol sute de mii de oameni

Statele Unite şi Guvernul Irakului au avertizat că un baraj de pe Râul Tigru construit în zona oraşului Mosul, ocupat de reţeaua teroristă Stat Islamic, ar putea ceda, sute de mii de oameni riscând să moară înecaţi.

5314 afișări
Imaginea articolului Un baraj de la periferia oraşului Mosul ar putea ceda, punând în pericol sute de mii de oameni

Un baraj de la periferia oraşului Mosul ar putea ceda, punând în pericol sute de mii de oameni (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Eventuala spargere a barajului de la Mosul ar provoca moartea a numeroşi oameni, mişcări masive ale populaţiei şi ar distruge infrastructura", a avertizat Ambasada SUA din Bagdad, potrivit CNN.

Barajul construit pe Râul Tigru în apropierea oraşului Mosul are lungimea de 3,2 kilometri şi o capacitate de 12,5 milioane de metri cubi de apă.

Premierul Haider al-Abadi i-a îndemnat cei 1,5 milioane de locuitori ai oraşului Mosul să stea la cel puţin şase kilometri de malurile Râului Tigru.

Conform experţilor, digul ar putea ceda în cazul în care nivelul apei ar creşte cu 15 metri, ceea ce este posibil la sfârşitul iernii, situaţie care ar pune în pericol vieţile a sute de mii de oameni şi ar provoca întreruperea electricităţii în întregul Irak.

Lucrările de consolidare a barajului, finanţate de Naţiunile Unite, au fost amânate în contextul în care oraşul Mosul este ocupat din 2014 de membri ai reţelei teroriste Stat Islamic.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici