Un bărbat a murit după ce o vacă a căzut peste el prin acoperişul casei

O vacă a căzut prin acoperişul unei case din sud-estul Braziliei, accident în urma căruia un bărbat a murit, iar soţia lui a scăpat cu viaţă. Întâmplarea nefericită este a treia de acest fel din regiune din ultimii trei ani.

4580 afișări
Imaginea articolului Un bărbat a murit după ce o vacă a căzut peste el prin acoperişul casei

Un bărbat a murit după ce o vacă a căzut peste el prin acoperişul casei (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Vaca păştea pe un deal din spatele casei, în Caratinga, când la un moment dat a păşit pe acoperişul din azbest al micii locuinţe, care s-a prăbuşit sub greutatea animalului, scrie bbc.co.uk.

Joao Maria de Souza, în vârstă de 45 de ani, era întins în pat când animalul, care cântărea o tonă, a căzut peste el. Bărbatul a fost dus la spital şi a murit în ziua următoare din cauza unei hemoragii interne.

Potrivit rudelor, Souza era conştient şi părea să fie într-o stare bună, dar a trebuit să aştepte prea mult timp ca să fie consultat de un doctor.

Nefericitul incident este al treilea de acest fel care a avut loc în regiune în ultimii trei ani, potrivit informaţiilor din presa locală, dar în celelalte două cazuri nu au existat victime.

Prima oară, nu se afla nimeni în casă în momentul în care vaca a căzut prin acoperiş, iar în cel de-al doilea caz, un bebeluş şi un copil dormeau în apropierea locului în care a căzut bovina, fiind protagoniştii a ceea ce media au numit la vremea respectivă o salvare miraculoasă.

Caratinga este o vale deluroasă din Minas Gerais, un stat brazilian cunoscut pentru activităţile de creştere a vitelor şi de producţie de lactate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici