Un cameraman de la Al-Jazeera, ucis într-o ambuscadă în estul Libiei

Un cameraman al postului de televiziune Al-Jazeera a fost ucis, iar un altul a fost rănit, sâmbătă, într-o ambuscadă în apropiere de Benghazi, fief al opoziţiei libiene care controlează mai multe oraşe din estul ţării.

18 afișări
Imaginea articolului Un cameraman de la Al-Jazeera, ucis într-o ambuscadă în estul Libiei

Un cameraman de la Al-Jazeera, ucis într-o ambuscadă în estul Libiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ali Hassan Al Jaber a murit ca martir, după ce o echipă a canalului TV a fost prinsă într-o ambuscadă în zona Hawari, în apropiere de oraşul Benghazi", a anunţat canalul de televiziune cu sediul în Qatar.

Al-Jazeera nu a precizat cine sunt autorii atacului, însă directorul general Waddah Khanfar a afirmat că "Ali Al Jaber a fost asasinat în urma unei campanii de incitare fără precedent a regimului libian împotriva Al-Jazeera şi a angajaţilor săi".

Ali Hassan Al Jaber este primul ziarist străin ucis în Libia de la declanşarea insurecţiei împotriva lui Muammar Kadhafi, la 15 februarie, însă mai mulţi jurnalişti au fost arestaţi sau atacaţi.

Ziaristul brazilian Andrei Netto de la O Estado din Sao Paulo a fost eliberat joi, după opt zile de detenţie, în timp ce reporterul irakian Ghaith Abdel Ahad de la The Guardian este încă reţinut de forţele de securitate libiene. Cu câteva zile în urmă, trei jurnalişti de la BBC au fost arestaţi şi bruscaţi de soldaţi şi poliţişti libieni în apropiere de Al-Zawiyah, fiind eliberaţi după 21 de ore.

Ali Hassan Al Jaber, născut în 1955, a fost împuşcat mortal, iar "încercările de a-l salva au eşuat", a precizat Al-Jazeera, adăugând că un al doilea corespondent al canalului TV, Nasser Al-Haddar, a fost rănit în urma aceluiaşi atac.

"Al-Jazeera nu va rămâne tăcută în faţa acestei crime şi îi va urmări în justiţie pe autori", a afirmat Khanfar.

La Benghazi, mii de libieni au ieşit în stradă pentru a-i aduce un omagiu ziaristului ucis, purtând pancarte pe care scria "Sângele martirului Ali Jaber va scrie sfârşitul tiranului".

În primele zile ale revoltelor din Libia, Al-Jazeera a acuzat serviciile de informaţii libiene că bruiază semnalul de emisie al postului. Canalul TV din Qatar, care are relaţii tensionate cu mai multe regimuri din ţările arabe, s-a confruntat cu o situaţie similară şi în Egipt, unde acreditările jurnaliştilor săi au fost anulate, iar nouă dintre reporteri au fost arestaţi pentru scurt timp.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici