Un fost deţinut de la Guantanamo compară anii de închisoare cu "iadul pe pământ"

Un fost deţinut somalez la închisoarea de la Guantanamo, care a fost eliberat săptămâna trecută, după opt ani, a declarat luni într-un interviu că anii de închisoare au "fost ca iadul pe pământ".

Un fost deţinut de la Guantanamo compară anii de închisoare cu "iadul pe pământ" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Mohamed Saleban Bare, în vârstă de 44 de ani, declară că nu a fost implicat în nici un fel de acţiuni teroriste la momentul arestării sale de către poliţia pakistaneză, la Karachi, în decembrie 2001. El a fost încarcerat patru luni în Pakistan, trimis în Afganistan, apoi la Guantanamo.

"Am fost încarcerat circa opt ani şi două luni, deşi eram nevinovat, dar mulţumită lui Allah, acum sunt liber şi vreau să las în urma mea toate aceste suferinţe", a declarat Bare la Hargeisa, capitala regiunii somaleze semiautonome Somaliland.

Bare şi un alt somalez, Osmail Mohamed Arale (45 de ani), au fost eliberaţi şi repatriaţi sâmbătă de către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

"Guantanamo este ca iadul pe pământ şi nu mă simt încă normal, dar mulţumesc lui Allah că m-a ţinut în viaţă şi a făcut să nu sufăr afecţiuni psihice şi mentale, precum mulţi dintre prietenii mei", a declarat acesta.

La Guantanamo, "folosesc tehnici de tortură foarte dure. Nu te lasă să dormi timp de cel puţin patru nopţi la rând, îţi dau doar un biscuit să mănânci toată ziua, te lasă să dormi afară în frig fără pături, iar pentru unii deţinuţi este şi mai rău, aplicându-li-se şocuri electrice şi lovituri", a precizat Bare.

Acesta a explicat că autorităţile americane nu i-au spus niciodată care sunt acuzaţiile împotriva lui. Anchetatorii s-au raportat la trecutul său şi la relaţiile sale din Somalia. "Au fost numai suspiciuni, dar nici un dosar clar", a adăugat el.

Bare şi Arale fac parte dintr-un grup de 12 deţinuţi de la Guantanamo, dintre care şase yemeniţi şi patru afgani, repatriaţi de către autorităţile americane la sfârşitul săptămânii trecute.



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
SOMALIA ,
GUANTANAMO ,
DEŢINUŢI ,
terorism ,
închisoare ,
tortură ,
arestare ,
eliberare
COMENTARII
  • liviu 22 dec 2009

    daca un american cadea in mainile lor mai scapa viu? Voi ati vrea ca americanii sa se poarte cu manusi cu criminalii .,

  • Eufrosin 22 dec 2009

    Americanii nu sunt doar tortionari, dupa cum actiunile guvernului lor o dovedesc, ci in mod surprinzator si torturati. Cum si de catre cine? Cine are urechi de auzit, va pricepe:
    http://wp.me/pAmVJ-ik

  • texi 22 dec 2009

    Ei, acum dupa 8 ani de tortura, doar sa fii unul dintre cei 12 apostoli ai lui Christos, ca sa nu-ti vina sa pui vreo bomba... "Ne scuzati, a fost o greseala!" parca ziceau ca inchid Guantanamo...

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa