Un grup radical kurd a revendicat atentatul comis săptămâna trecută în oraşul turc Izmir

Un grup radical kurd intitulat Şoimii Libertăţii Kurdistanului (TAK) a revendicat, miercuri, atentatul de la Izmir soldat cu doi morţi săptămâna trecută în vestul Turciei, relatează Le Figaro.

192 afișări
Imaginea articolului Un grup radical kurd a revendicat atentatul comis săptămâna trecută în oraşul turc Izmir

Un grup radical kurd a revendicat atentatul comis săptămâna trecută în oraşul turc Izmir

Gruparea TAK a anunţat că atacul a fost comis de doi bărbaţi cu vârsta de 29, respectiv 35 de ani, potrivit agenţiei de presă prokurde Firat. Cei doi atacatori au fost eliminaţi.

Un agent de poliţie şi un funcţionar au fost ucişi în atentatul cu vehicul-capcană comis joia trecută în faţa unei instanţe judiciare din oraşul turc Izmir, alte zece persoane fiind rănite.

"Un agent de poliţie şi un funcţionar judiciar au murit în atentat", a declarat atunci un oficial medical turc, sub protecţia anonimatului.

Vineri, ministrul Justiţiei, Bekir Bozdag a anunţat că Poliţia turcă a arestat 18 persoane despre care se crede că ar avea legătură cu atenatul comis joi la Izmir.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici