Un lider al opoziţiei iraniene prezintă dovezi privind violuri comise în închisoare

Unul dintre liderii opoziţiei din Iran, reformatorul Mehdi Karoubi, a prezentat, luni, deputaţilor documente care, în opinia sa, atestă că unii dintre manifestanţii împotriva realegerii preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad au fost violaţi în închisoare, potrivit agenţiei Mehr.

22 afișări
Imaginea articolului Un lider al opoziţiei iraniene prezintă dovezi privind violuri comise în închisoare

Un lider al opoziţiei iraniene prezintă dovezi privind violuri comise în închisoare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Mehdi Karoubi i-a primit la biroul său pe membrii unei comisii parlamentare însărcinate cu evaluarea situaţiei manifestanţilor arestaţi după anunţarea rezultatelor prezidenţialelor din iunie, a adăugat agenţia.

El s-a întâlnit cu şeful comisiei pentru securitate naţională şi politică externă, Aladdin Boroujerdi, şi cu deputaţi din grupurile conservatoare şi ale minorităţilor.

Candidat în alegerile prezidenţiale de la 12 iunie, Karoubi a refuzat să recunoască victoria lui Mahmoud Ahmadinejad, susţinând că a fost comisă o fraudă de proporţii.

La 19 august, el solicitase o întâlnire cu responsabili ai regimului pentru a le prezenta documente "privind abuzurile sexuale comise în anumite închisori" asupra unora dintre manifestanţii arestaţi.

Anterior, el mai afirmase şi că unii deţinuţi fuseseră torturaţi până la moarte.

Aceste acuzaţii au fost dezminţite de preşedintele Parlamentului, Ali Larijani. Comandantul poliţiei iraniene, Esmail Ahmadi Mogaddam, a explicat că deţinuţii care au decedat în închisoare contractaseră un virus.

Declaraţiile lui Karoubi au stârnit furia conservatorilor, care l-au acuzat de minciună, unul dintre ei sugerând chiar ca el să fie predepsit cu 80 de lovituri de bici.

Contestarea rezultatului alegerilor prezidenţiale a antrenat manifestaţii reprimate sever de autorităţi.

În timpul protestelor cel puţin 4.000 de manifestanţi au fost arestaţi, iar 30 de persoane ucise, potrivit cifrelor oficiale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici