Un mort şi patru răniţi în SUA, în urma surpării unei peşteri de gheaţă

O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite luni, după ce o peşteră de gheaţă s-a surpat într-un parc naţional situat în partea de nord-vest a statului Washington, relatează CNN.

122 afișări
Imaginea articolului Un mort şi patru răniţi în SUA, în urma surpării unei peşteri de gheaţă

Un mort şi patru răniţi în SUA, în urma surpării unei peşteri de gheaţă (Captură video)

Incidentul s-a petrecut în interiorul Big Four Ice Caves, un complex de peşteri situat în Parcul Naţional Mount Baker-Snoqualmie, frecventat de turiştii care vor să se se adăpostească de temperaturile ridicate.

"Nu este interzis să mergi în peşteri. Doar că, de la jumătatea lunii mai, am tot avertizat oamenii că este extrem de periculos din cauza temperaturilor ridicate", a declarat Shari Ireton de la Departamentul de Poliţie din Snohomish.

Ea a precizat că vremea caldă a destabilizat peşterile, crescând posibilitatea ca gheaţa să se topească. "S-a desprins o cantitate mare de gheaţă şi piatră. Dar nu a fost doar o bucată mare, ci o întreagă stâncă", a adăugat Shari Ireton.

Însă ea nu a putut să confirme dacă persoana decedată era bărbat sau femeie şi nici să spună ce vârstă avea, deoarece corpul acesteia nu a fost încă descoperit.

"Pentru că gheaţa este instabilă în acest moment, echipele de salvare de pe muntele Everett, alte echipe şi voluntari verifică înainte dacă este sigur să intre", a mai precizat Ireton.

În urma prăbuşirii unei părţi a peşterii de gheaţă, doi bărbaţi, o femeie şi o fetiţă au fost răniţi. Adulţii prezentau răni grave, inclusiv fracturi ale pelvisului şi la nivelul picioarelor.

Accidentul de luni este primul care loc în zonă din 2010 şi până în prezent. O fată în vârstă de 11 ani a murit zdrobită de o bucată de gheaţă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici