Un politician cu origini române, Pierre Moscovici, ar putea face parte din noul Guvern francez

Un politician socialist cu origini române, Pierre Moscovici, ar putea ocupa postul de prim-ministru sau o funcţie de ministru în Guvernul noului preşedinte francez Francois Hollande.

341 afișări
Imaginea articolului Un politician cu origini române, Pierre Moscovici, ar putea face parte din noul Guvern francez

Pierre Moscovici (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Numele lui Pierre Moscovici apare într-un sondaj Ipsos citat de TF1 ca având 10 la sută şanse să ocupe funcţia de şef al Guvernului. Într-un alt sondaj, realizat de BVA, 13 la sută dintre respondenţi consideră că Moscovici ar trebui să devină premier, relatează TF1 în pagina electronică.

De asemenea, numele său este citat de presă ca posibil ministru al Economiei şi Finanţelor în Guvernul noului preşedinte socialist francez.

Directorul campaniei prezidenţiale a lui Hollande, Pierre Moscovici, născut la 16 septembrie 1957, la Paris, a fost raportorul pentru România al Parlamentului European.

Tatăl său, profesorul de psihologie socială Serge Moscovici, s-a născut în România în 1925, şi a fost activist al Partidului Comunist Român în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El a părăsit ţara în 1947 şi a ajuns în Franţa un an mai târziu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici