Un român care scăpase dintr-un accident a murit căzând în prăpastia de lângă autostradă, în Italia. FOTO

Un imigrant român care tocmai scăpase nevătămat dintr-un accident rutier produs pe o autostradă din Sicilia a căzut în prăpastia de la marginea autostrazii, de la înălţimea de circa 30 de metri, murind pe loc, informează presa italiană.

25910 afișări
Imaginea articolului Un român care scăpase dintr-un accident a murit căzând în prăpastia de lângă autostradă, în Italia. FOTO

Un român care scăpase dintr-un accident a murit căzând în prăpastia de lângă autostradă, în Italia. FOTO

Potrivit publicaţiei Corriere Quotidiano şi agenţiei ANSA, accidentul a avut loc în cursul nopţii de marţi spre miercuri în zona Tremonzelli, pe autostrada A19, care face legătura între oraşele siciliene Palermo şi Catania.

Românul M.G.B., în vârstă de 30 de ani, a lovit balustrada autostrăzii cu un autoturism marca BMW pe care îl conducea şi în care se afla un prieten tot român, de 29 de ani.

Cei doi români au scăpat nevătămaţi din accidentul rutier. Însă, imediat după accident, românul în vârstă de 30 de ani, debusolat sau probabil pentru a se feri de alte vehicule care circulau cu viteză pe autostradă, s-a deplasat spre marginea drumului şi a căzut într-o prăpastie adâncă de circa 30 de metri, murind pe loc.

Nu este clar dacă românul a sărit peste balustrada de protecţie sau dacă bariera metalică era ruptă din cauza accidentului provocat de el.

Incidentul a avut loc la kilometrul 69 al Autostrăzii A19 Palermo - Catania, pe un segment în care este un viaduct, în apropierea localităţii Tremonzelli.

Pompierii au reuşit recuperarea cadavrului românului din prăpastie după patru ore.

Autorităţile italiene cercetează circumstanţele producerii incidentului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici