Un soldat american a aplicat metoda simulării înecului fiicei sale pentru că nu ştia alfabetul
Un soldat american de 27 de ani a fost acuzat că a supus-o pe fetiţa sa în vârstă de patru ani la o metodă de interogatoriu rezervată suspecţilor de terorism, întrucât aceasta nu reuşea să recite lecţia, a anunţat luni poliţia din statul Washington.
Un soldat american a aplicat metoda simulării înecului fiicei sale pentru că nu ştia alfabetul (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)
Fetiţa nu a reuşit să recite alfabetul, pe care tocmai îl învăţase. Într-un acces de furie şi sub influenţa alcoolului, tatăl său, Joshua Tabor, împreună cu prietena sa au dus-o la chiuveta din bucătărie şi au băgat-o cu capul în apă de mai multe ori, simulând înecul, a explicat Todd Stancil, comandantul poliţiei din oraşul Yelm.
"Ca şi când acest lucru nu ar fi fost de ajuns, fetiţei îi este frică de apă", a adăugat el.
Această metodă, considerată tortură, numită "waterboarding" sau "simularea înecului", a fost folosită în timpul administraţiei preşedintelui George W. Bush în cadrul interogării persoanelor suspectate de terorism.
În urma incidentului, Tabor a ieşit din casă ameninţând că va "sparge geamurile" caselor din cartier, a continuat Stancil.
Alertaţi de urletele lui Tabor, vecinii au chemat poliţia, care a descoperit atunci şi fetiţa, terorizată şi plină de hematoame. Aceasta a explicat poliţiştilor că a fugit în baie.
Joshua Tabor a fost arestat şi inculpat pentru lovituri şi răni voluntare. În cadrul mărturiei sale, el a precizat că, în opinia lui, "simularea înecului" este o "pedeapsă întru totul potrivită", potrivit oficialului.
Stancil a explicat că fetiţa a fost plasată temporar în grija unei alte familii.
-
Mihai Răzvan Ungureanu a ajuns cu elicopterul în Vrancea, alături de miniştrii Apărării şi Internelor: Mergem unde e nevoie, la muncă
Social astăzi, 09:51
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, însoţit de ministrul Apărării Naţionale şi cel al Administraţiei şi Internelor, a ajuns, sâmbătă dimineaţă, cu elicopterul, în localitatea vrânceană Dumbrăveni, declarând că a venit "la muncă". citeşte tot
-
Victor Ponta, în coloana prezidenţială alături de Traian Băsescu pe drumul spre Predeal
Politic astăzi, 08:42
Preşedintele Traian Băsescu a plecat vineri seară la Predeal, pentru a petrece un weekend cu zăpadă la munte. Surprinzător, în coloana prezidenţială, pe segmentul Ploieşti-Predeal, s-a aflat şi maşina liderului PSD Victor Ponta. citeşte tot





Ce titlu i-ati dat, frateeeeee. Se intelege cu totul altceva.
rostopasca.... din cauza celor ca tine lumea a cunoscut orori in timpul lui hitler
subtil, sorin.din pacate, joshua asta este reprezentativ pt armata americana.recrutand bravi tineri din pegra societatii,armata americana este plina de astfel de specimene gata oricand sa execute fara sa gandeasca si sa aplice ce au invatat in orice imprejurare.si cu al-quaida. mai lasati-ne frate. organizatia asta ca si multe altele are rolul ei. ce ar face americanii fara un pretext in campurile de maci din afganistan sau in cele petrolifere din irak?.