Un spital din Australia a anunţat din greşeală moartea a 200 de pacienţi

Un spital australian şi-a prezentat scuze, joi, după ce a anunţat din greşeală medicii de familie a 200 de pacienţi că aceştia au decedat, deşi ei erau în viaţă.

491 afișări
Imaginea articolului Un spital din Australia a anunţat din greşeală moartea a 200 de pacienţi

Un spital din Australia a anunţat din greşeală moartea a 200 de pacienţi (Imagine: Shutterstock)

Austin Hospital din Melbourne şi-a dat seama de eroare după câteva ore şi a contactat imediat medicii respectivi pentru a-i informa că este o greşeală.

Unul dintre ei a avut totuşi timp să sune un membru al familiei unui pacient pentru a-i transmite condoleanţe, potrivit cotidianului Herald Sun.

Grupul Austin Health a afirmat că trimiterea notelor la 30 iulie este rezultatul unei "erori umane", comise în urma unei schimbări a procedurilor informatice.

TITLURILE ZILEI

Cei 200 de pacienţi erau de fapt pe lista externărilor.

"Problemele legate de informatică nu pot în niciun caz să prejudicieze îngrijirile pe care le primesc pacienţii şi nici încrederea în sistemul de sănătate", a reacţionat preşedintele Asociaţiei medicilor australieni din statul Victoria, Tony Bartone.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici