US Air Force a eliberat din funcţie 17 ofiţeri însărcinaţi cu controlul unor rachete nucleare

Forţele aeriene americane au retras certificările a 17 ofiţeri însărcinaţi cu controlul rachetelor nucleare intercontinentale (ICBM), în urma unei evaluări a capacităţilor acestora de a efectua operaţiuni de lansare, a anunţat un purtător de cuvânt al US Air Force.

637 afișări
Imaginea articolului US Air Force a eliberat din funcţie 17 ofiţeri însărcinaţi cu controlul unor rachete nucleare

US Air Force a eliberat din funcţie 17 ofiţeri însărcinaţi cu controlul unor rachete nucleare (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Deşi nu este un lucru neobişnuit ca un ofiţer însărcinat cu controlul operaţional al lansării ICMB să îşi piardă abilitarea şi să fie pensionat, existenţa a 17 cazuri simultane este "fără precedent", a declarat AFP locotenent-colonelul John Dorrian.

În urma unei inspecţii, aceşti ofiţeri au obţinut menţiunea "satisfăcător", ceea înseamnă că sunt deplin operaţionali în 21 dintre cele 22 de puncte de inspecţie, dar au obţinut o notă minimă pentru ultimul punct, neprecizat, ceea ce a condus la retragerea certificării lor.

"În domeniul nuclear, comandamentul reclamă perfecţiunea", a argumentat locotenent-colonelul Dorrian.

Aceşti ofiţeri, însărcinaţi cu controlul operaţional al puternicelor rachete de tip Minuteman III la baza Minot, în North Dakota, vor putea să fie certificaţi din nou, după 60 de zile de antrenament, a adăugat el.

În 2008, în urma mai multor gafe, un raport întocmit de Pentagon a denunţat un "declin inacceptabil, dramatic şi fără apel al determinării forţelor aeriene de îndeplinire a misiunii nucleare".

Secretarul Apărării din perioada respectivă, Robert Gates, i-a destiuit pe numărul unu civil şi militar în ierarhia US Air Force, în urma unui zbor al unui bombardier de tip B-52 încărcat printr-o eroare cu şase rachete nucleare de croazieră în spaţiul aerian al Statelor Unite.

La baza Minot sunt staţionate aproximativ 150 de rachete de tip Minuteman III, reprezentând o treime din numărul de rachete intercontinentale americane mobilizate pe uscat. Potrivit site-ului specializat globalsecurity.org, hangarele sunt dispersate pe o suprafaţă echivalentă celei a statului Massachusetts sau regiunii Bretagne.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici