Vânători de imigranţi din Bulgaria "au arestat" persoane clandestine şi le-au ameninţat să se întoarcă în Turcia - VIDEO

Bulgari înarmaţi au prins trei imigranţi care au intrat în ţară prin traversarea ilegală a frontierei cu Turcia, i-au imobilizat, legându-le mâinile la spate şi i-au ameninţat cu macete să se întoarcă în Turcia, potrivit unei înregistrări care circulă pe internet, relatează BBC News online.

6139 afișări
Imaginea articolului  Vânători de imigranţi din Bulgaria "au arestat" persoane clandestine şi le-au ameninţat să se întoarcă în Turcia - VIDEO

Bulgari înarmaţi "au arestat" trei imigranţi clandestini şi i-au ameninţat să se întoarcă în Turcia (Imagine: BBC)

Scena a fost filmată în Strandja, o regiune montană din Bulgaria, în apropiere de frontiera cu Turcia, potrivit site-ului televiziunii bulgare BTV.

Bărbaţii, înarmaţi cu macete, sunt surprinşi stând deasupra imigranţilor, iar, în respectiva înregistrare, unul dintre bulgari poate fi auzit spunând în limba engleză : "Nu Bulgaria - înapoi în Turcia".

Şeful poliţiei bulgare de frontieră Antonio Angelov, citat de BTV, a declarat că aceste "arestări" sunt ilegale, precizând că cei trei imigranţi capturaţi din înregistrare sunt de origine afgană. Bulgaria a ridicat un gard pe un segment de 95 de kilometri al frontierei cu Turcia care se întinde pe o distanţă de 269 de kilometri.

Aşa-numiţii "vânători de imigranţi" din Bulgaria au apărut pe fondul crizei migraţiei care a cuprins şi Bulgaria de anul trecut. Dinko Valev a devenit o celebritate naţională în februarie după ce a început să patruleze la frontiera cu Turcia pentru a "vâna" imigranţi. El a primit suţinere la nivel naţional, după ce a prins 15 imigranţi, 12 sirieni, trei femei şi un copil.

Săptămâna trecută, poliţia bulgară de frontieră a premiat un astfel de "voluntar" care a prins 23 de imigranţi în apropierea graniţei cu Turcia, potrivit site-ului Balkan Insight. Angelov a precizat că astfel de voluntari acţionează "adecvat", dar a avertizat că aceste patrule de voluntari pot fi foarte periculoase.

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici