Venezuela: Apel la manifestaţii împotriva unei posibile amânări a învestiturii lui Hugo Chavez

Opoziţia venezueleană le-a cerut, duminică, susţinătorilor săi să protesteze pentru a-i cere preşedintelui Parlamentului să asume interimatul funcţiei de şef al statului începând cu 10 ianuarie, dacă Hugo Chavez nu va putea depune jurământul.

157 afișări
Imaginea articolului Venezuela: Apel la manifestaţii împotriva unei posibile amânări a învestiturii lui Hugo Chavez

Hugo Chavez (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Poporul trebuie să se pregătească să iasă (în stradă) să manifesteze şi să se ridice împotriva unei nerespectări a Constituţiei", a declarat pentru postul privat de televiziune Globovision Julio Borges, deputat şi coordonator al Primero Justicia, principalul partid de opoziţie al lui Henrique Capriles.

"Există o regulă foarte clară în Constituţie: când preşedintele ales nu se poate prezenta (în faţa deputaţilor pentru a depune jurământul), cealaltă persoană aleasă, adică preşedintele Adunării Naţionale, trebui să asume" funcţiile, a afirmat el.

Guvernul apreciază că Hugo Chavez, care este spitalizat în Cuba de peste trei săptămâni, va putea depune jurământul pentru un al treilea mandat în faţa Curţii Supreme de Justiţie imediat ce starea sa de sănătate îi va permite.

Preşedintele Adunării Naţionale şi numărul trei în ierarhia regimului, Diosdado Cabello, a fost reales, sâmbătă, la conducerea Parlamentului unicameral. Acest fost militar în vârstă de 49 de ani este un apropiat al lui Hugo Chavez.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici