Venezuela mută conturile companiilor sale petroliere într-o bancă din Rusia/ Gazprombank neagă deschiderea unui cont nou

Compania de petrol a Venezuelei, PDVSA, deţinută în totalitate de stat, le cere clienţilor joint venture-urilor în care este implicată să depună veniturile din vânzările de petrol într-un cont deschis recent la Gazprombank AO, o bancă din Rusia, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

1763 afișări
Imaginea articolului Venezuela mută conturile companiilor sale petroliere într-o bancă din Rusia/ Gazprombank neagă deschiderea unui cont nou

Venezuela mută conturile companiilor sale petroliere într-o bancă din Rusia

„Vrem să vă informăm oficial despre noi instrucţiuni bancare pentru a efectua plăţi în dolari americani sau în euro”, a scris Fernando De Quintal, vicepreşedintele financiar al PDVSA, într-o scrisoare din 8 februarie, destinată unităţii PDVSA care supraveghează asociaţiile sale mixte.

De asemenea, PDVSA a început, să-şi preseze partenerii săi străini care deţin participaţii în joint venture-urile din regiunea Orinoco Belt pentru a decide, în mod oficial, dacă vor continua cu proiectele, potrivit surselor citate sâmbătăt de Reuters. Printre partenerii din joint venture-uri sunt norvegienii de la Equinor, americanii de la Chevron Corp şi francezii de la Total.

Decizia PDVSA a fost luată pe fondul noilor şi durelor sancţiuni impuse de Statele Unite ale Americii, la data de 28 ianuarie, pentru preşedintele Nicolas Maduro. Prin aceste sancţiuni, vor să îi limiteze accesului lui Maduro la veniturile companiilor petroliere.

Banca rusească Gazprombank a negat, duminică, faptul că PDVSA, compania de stat petrolieră a Venezuelei, şi-ar fi deschis vreun nou cont la aceasta, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

În schimb, banca din Rusia a recunoscut faptul că PDVSA are de mai mulţi ani deschis un cont la aceasta.

„Subliniem că nu au fost deschise conturi noi, iar banca nu intenţionează să deschidă conturi noi (pentru PDVSA)”, au declarat, duminică, reprezentanţii Gazprombank.

Joint venture-urile PDVSA au reuşit să obţină conturi la băncile din America sau Europa, pentru a încasa veniturile din vânzarea de petrol, chiar după o primă rundă de sancţiuni, în 2017. Acestea foloseau conturile de la băncile corespondente pentru a-şi transfera o parte din venituri către conturile de la băncile din China.

Prima rundă de sancţiuni le-a permis mai multor companii americane, printre care General Electric şi Chevron, să-şi restrângă operaţiunile sau să se retragă organizat din Venezuela.

Suporterii liderului opoziţiei din Venezuela şi preşedintele interimar auto-proclamat, Juan Guaido, au declarat, recent, că va fi înfiinţat un fond pentru a accepta veniturile obţinute din vânzarea petrolului venezuelean.

Guaido a fost recunoscut oficial drept preşedinte al Venezuelei de mai multe ţări, printre care SUA şi mai multe state din Uniunea Europeană, inclusiv România. De asemenea, liderii UE şi-au încurajat statele membre să îl recunoască pe Guaido drept preşedinte interimar până când au loc noi alegeri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici