Vezi aici care sunt forţele mobilizate în cadrul operaţiunii NATO în Libia

Numeroase ţări contribuie la operaţiunea Unified Protector a NATO în Libia, comandată de la Neapole, în sudul Italiei, sub autoritatea marelui cartier general aliat în Europa, la Mons (sudul Belgiei), relatează AFP care prezintă lista acestor contributori.

485 afișări
Imaginea articolului Vezi aici care sunt forţele mobilizate în cadrul operaţiunii NATO în Libia

Vezi aici care sunt forţele mobilizate în cadrul operaţiunii NATO în Libia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Operaţiunile aeriene sunt conduse de la Izmir (coasta de vest a Turciei) şi Poggio Renatico (nordul Italiei), iar operaţiunile navale de la Neapole.

BELGIA

Belgia a trimis şase avioane F-16, staţionate la Araxos, în Grecia. Aceste avioane participă la bombardamente. O navă pentru depistarea minelor, Narcis, integrată unei flotile de deminare a NATO, se află în zonă.

CANADA

Canada a trimis şase avioane F-18 la Trapani, în Sicilia, autorizate să participe la atacuri. Ottawa a mobilizat o fregată, Charlottetown, în Marea Mediterană.

DANEMARCA

Cele şase F-16 daneze sunt în continuare la baza Sigonella, în Sicilia. Misiunile daneze, începute la 20 martie, au inclus atacuri la sol începând din 23 martie.

Până miercuri, avioanele daneze au lansat în total 93 de bombe de mare precizie asupra unor diferite tipuri de ţinte, în special depozite de muniţie, rampe de lansare a rachetelor , vehicule de luptă şi artilerie, în cursul a 35 de misiuni, potrivit Statului Major.

Copenhaga contribuie, de asemenea, cu un avion de transport.

EMIRATELE ARABE UNITE

Mobilizarea a şase avioane F-16 şi a şase Mirage 2000, precum şi a unui avion de transport greu C-17 este prevăzută pentru instaurarea unei zone de interdicţie aeriană, nu atacuri la sol.

FRANŢA

Franţa a bombardat obiective libiene din 19 martie.

Aproximativ 20 de avioane de vânătoare Rafale şi Mirage 2000 D pleacă în special de la baza Solenzara, în Corsica (sud).

Din 24 martie, patru avioane Mirage 2000-5 franceze se află la baza Souda (Creta) pentru misiuni de interdicţie aeriană în cooperare cu Qatarul, care a mobilizat şase avioane de acelaşi tip.

Cele patru avioane radar Awacs franceze cu sediul la Avord (centru) şi avioane de alimentare C 135FR staţionate la Istres (sud) participă, de asemenea, la operaţiuni.

Acestora li se adaugă un grup aeronaval. Portavionul Charles de Gaulle se află în largul coastelor libiene, cu zece avioane Rafale şi şase Super-Etendard, precum şi două avioane de depistare electronică Hawkeye.

Acesta este însoţit de două fregate şi de un petrolier de alimentare.

GRECIA

Fregata Limnos se află în prezent în largul Libiei pentru a asigura în acelaşi timp operaţiuni legate de embargo şi de zona de interdicţie aeriană.

Un elicopter Super Puma pentru misiuni de căutare şi salvare este staţionat la baza Souda, în Creta, la fel ca un ERIEYE, avion de recunoaştere de fabricaţie braziliană de tip Awacs.

Grecia nu şi-a implicat propriile avioane de luptă, dar a pus la dispoziţia coaliţiei patru baze militare de pe teritoriul său, considerate strategice din cauza proximităţii geografice de Libia, dintre care până în prezent au fost folosite doar două - Souda (Creta) şi Araxos (Peloponez) -, potrivit unei surse militare greceşti.

Bazele Andravida şi Aktion (vest) sunt puse la dispoziţia NATO, dar pentru moment nu au primit niciun avion străin.

ITALIA

Italia a transferat la 30 martie, ora 06.00 GMT (09.00 ora României), sub comandament NATO mijloacele militare folosite până în prezent de coaliţia internaţională, potrivit Statului Major al Ministerului Apărării.

Roma participă la atacurile la sol şi a pus la dispoziţie patru avioane AV8-B ale Marinei militare care se află la bordul portavionului Garibaldi precum şi patru Eurofighter şi patru Tornado ECR (antiradar şi împotriva apărării antiaeriene) ale forţelor aeriene, potrivit aceleiaşi surse.

Baza Trapani găzduieşte trei avioane radar Awacs.

Pentru a permite aplicarea embargoului maritim, Italia a pus la dispoziţie în afară de portavionul Garibaldi, fregata Libeccio, o altă navă militară, Comandante Bettica, şi o navă de susţinere logistică, Etna, "care continuă să patruleze în zona operaţiunilor", potrivit comunicatului.

Cele şapte baze militare puse la dispoziţia coaliţiei trec şi ele sub comandament NATO.

MAREA BRITANIE

Marea Britanie a trimis un submarin şi două fregate în Marea Mediterană, precum şi o navă pentru depistarea minelor, Brocklesby. Avioane Tornado GR4 echipate cu rachete Stormshadow operează de la baza Norfolk (Marea Britanie).

Londra dispune, de asemenea, de avioane Nimrod R1, Sentinel şi E3D Sentry, preţioase pentru misiuni de recunoaştere şi supraveghere aeriană, şi de VC10 (avioane cargo şi de realimentare) la baza sa din Akrotiri, în Cipru, şi Trapani (Sicilia).

Marea Britanie a anunţat că avioane de vânătoare Typhoon (Eurofighter) au ajuns duminică la baza italiană Gioa del Colle de unde au efectuat pentru prima dată o misiune luni.

Londra nu a comunicat însă numărul avioanelor mobilizate.

NORVEGIA

Nivelul de participare al Norvegiei rămâne neschimbat cu şase avioane F-16, staţionate la Souda (Creta).

Aceste avioane participă în acelaşi timp la misiuni de interdicţie aeriană şi bombardamente la sol.

OLANDA

Olanda a mobilizat şase avioane F-16 staţionate la baza Decimonannu, un avion de realimentare în zbor KDC-10 şi o navă pentru depistarea minelor, Haarlem, aflată deja în largul coastelor libiene.

Avioanele olandeze, care urmează să participe la impunerea zonei de interdicţie aeriană, nu sunt autorizate să deschidă focul asupra unor ţinte de pe mare sau de la sol şi nici să desfăşoare bombardamente.

QATAR

Această ţară din Golful Persic a mobilizat din 24 martie şase avioane Mirage 200-5 şi două C-17, staţionate la Souda (Creta). Acestea participă la punerea în aplicare a unei zone de interdicţie aeriană, nu la atacuri la sol.

ROMÂNIA

România nu a trimis avioane în această operaţiune. În schimb, ea a permis avioanelor de realimentare americane să se folosească de aeroporturile sale.

România nu participă la bombardamente la sol dar va contribui la aplicarea embargoului asupra armelor cu fregata Regele Ferdinand, în aprilie.

SPANIA

Spania participă la patrulele aeriene cu patru avioane de vânătoare F-18, un Boeing 707 de realimentare în zbor, în cadrul dispozitivului de impunere a unei zone de interdicţie aeriană. Avioanele operează de la baza Decimomannu (Sardinia).

Fregata F-104 Mendez Nunez, submarinul S-74 Tramontana şi un avion de supraveghere maritimă CN-235 participă la misiunea de aplicare a embargoului asupra armelor.

STATELE UNITE

Participarea navală americană este de 11 nave şi submarine, potrivit Pentagonului. Ea include nava amiral Mount Whitney, nava de asalt amfibie Kearsarge şi nava de susţinere Ponce. În zonă se află, de asemenea, două distrugătoare lansatoare de rachete, trei submarine, două nave de alimentare şi un petrolier de alimentare.

Washingtonul a mobilizat din Statele Unite trei dintre bombardierele sale invizibile de radar B-2. Avioane de vânătoare F-15 şi F-16 efectuează misiuni împotriva forţelor colonelului Muammar Kadhafi de la baza italiană Aviano (nord-est). Alte avioane F-15 şi F-16 americane sunt mobilizate la Sigonella (Sicilia).

În a 12-a zi a intervenţiei, miercuri, a fost atins pragul de 2.000 de zboruri operative, dintre care 60 la sută au fost efectuate de avioane americane, potrivit Pentagonului.

Două avioane de transport KC135 şi două RC135 americane se află la Souda, în Creta.

SUEDIA

Suedia urmează să contribuie imediat ce va obţine acordul Parlamentului, vineri. Ţara a promis opt avioane de luptă de fabricaţie suedeză Gripen, un avion de transport C-130 folosit pentru realimentare în zbor şi un avion de spionaj aerian.

Dar misiunea suedeză se va limita la impunerea unei zone de interdicţia aeriană, bombardamentele la sol fiind excluse.

Baza de staţionare a avioanelor suedeze nu este cunoscută pentru moment.

TURCIA

Turcia contribuie cu cinci nave şi un submarin la forţa internaţională a cărei comandă a fost preluată de NATO. O mie de soldaţi şi ofiţeri se află pe aceste nave de război a căror misiune este aplicarea embargoului privind armele impus Libiei. Turcia a exclus o participare la operaţiunile de luptă.

NATO

Un oficial NATO a declarat că sunt puse la dispoziţie între nouă şi zece avioane radar şi 10-15 avioane de realimentare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici