Viaţa lui Edward Snowden la Hong Kong: clandestinitate, pizza şi telefoane mobile în frigider

Un avocat din Hong Kong a ridicat marţi o parte din vălul care a acoperit viaţa clandestină în megalopolisul chinez a fostului consultant al agenţiei americane de informaţii NSA Edward Snowden şi a vorbit despre frica acestuia de a petrece luni în detenţie, fără laptopurile sale.

3426 afișări
Imaginea articolului Viaţa lui Edward Snowden la Hong Kong: clandestinitate, pizza şi telefoane mobile în frigider

Edward Snowden (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Snowden, a cărui fotografie, cu faţa sa tânără şi o expresie îngrijorată, ţine de două săptămâni prima pagină în ziarele din întreaga lume, a părăsit Hong Kong-ul duminică, spre Moscova. El a cerut azil politic în Ecuador, unde încerca să ajungă prin Cuba sau Venezuela. Însă nu a mai fost văzut de atunci.

Chiar înainte ca Washingtonul să emită vineri un mandat de arestare pe numele său, Edward Snowden era convins că autorităţile din fosta colonie britanică, restituită Chinei în 1997, îl vor aresta până la urmă.

Potrivit lui Alberto Ho, un deputat pro-democraţie şi unul dintre cei trei consilieri ai americanului în timpul sejurului său la Hong Kong, detenţia l-ar fi privat de laptopurile sale, o perspectivă "intolerabilă" pentru acest fost administrator de sisteme la Agenţia Naţională americană de Securitate (NSA), despre care a dezvăluit că spiona calculatoare şi telefoane în întreaga lume.

"Punctul crucial în acest caz este să aflăm dacă va fi eliberat pe cauţiune", a declarat el pentru AFP, într-un interviu, în care a ridicat din vălul ce acoperea condiţiile unei vieţi cvasi-clandestine duse de Snowden la Hong Kong.

"A devenit foarte îngrijorat" la ideea de a petrece luni în închisoare, în aşteptarea unei decizii a justiţiei cu privire la extrădarea sa către Statele Unite, unde riscă o pedeapsă de 30 de ani de închisoare, a subliniat el.

Edward Snowden a sosit pe 20 mai din Hawaii, unde lucra pentru o firmă subcontractoare NSA.

"A venit la Hong Kong singur. Se simţea abandonat şi a contactat organizaţii de drepturile omului în legătură cu avocaţii săi", a declarat Ho.

Instalat într-un hotel de lux timp de mai multe zile, el a fost reperat de presă şi l-a părăsit pe 10 iunie. Ulterior, el "schimbă (locul) o dată sau de două ori", noaptea, într-o discreţie totală, după care se refugiază la un susţinător al cauzei sale.

Spaţiul în care a trăit în diferitele ascunzători era "strâmt", dar Snowden s-a mulţumit cu el "atât timp cât avea un calculator, pentru a fi în contact cu cine vrea el", potrivit lui Ho, care a confirmat informaţii publicate luni seara târziu de New York Times.

În urmă cu o săptămână, consilierii săi au organizat o cină în acest apartament. Meniul conţinea pizza, pulpe de pui cu sos şi Pepsi. Precaut, Snowden le-a cerut celor cu care a luat cina să îşi lase telefoanele mobile în frigider.

Avocaţii i-au spus, atunci, că poliţia din Hong Kong putea să îl aresteze şi să îl plaseze în detenţie provizorie, în condiţii "spartane".

Un intermediar misterios l-a contactat ulterior pe tânărul american - el a "sărbătorit" vineri împlinirea vârstei de 30 de ani - în numele Guvernului din Hong Kong, pentru a-l avertiza că nu poate scăpa unei proceduri de examinare a cererii americane de extrădare, oferindu-i totodată asigurări că autorităţile nu intenţionează să îl aresteze dacă părăseşte teritoriul înainte.

Încurajat de aceste garanţii, dar "terorizat" la gândul de a petrece vara în închisorile din Hong Kong, Snowden a luat decizia definitivă - vineri seara, potrivit lui Ho - de a pleca.

Duminică, alt avocat, Jonathan Man, l-a însoţit la aeroport, în cazul în care agenţi de poliţie sau de la imigraţie decideau să pună în aplicare mandatul de arestare american.

Însă Edward Snowden a putut să ia un zbor. WikiLeaks, al cărui fondator Julian Assange i-a oferit o susţinere americanului, a declarat că i-a furnizat documente de refugiat emise de Ecuador.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici