Viktor Orban critică situaţia economică a Uniunii Europene. „Maghiarii continuă să fie o specie pe cale de dispariţie”

  • Premierul Ungariei, Viktor Orban, a criticat duminică Uniunea Europeană
  • Orban a criticat şi „ameninţările sinistre care se abat asupra economiei europene”
  • Declaraţiile au avut loc în cadrul discursului premierului ungar privind starea naţiunii, informează Euronews
10461 afișări
Imaginea articolului Viktor Orban critică situaţia economică a Uniunii Europene. „Maghiarii continuă să fie o specie pe cale de dispariţie”

Sursa FOTO: Profimedia

Orban a declarat ultimul deceniu drept cel mai de succes din secolul trecut al Ungariei, dar a declarat, de asemenea, că ţara este ameninţată de problemele legate de climă şi de declinul continuu al populaţiei.

Orban, care a revenit la putere în 2010, când Ungaria încă era monitorizată de creditorii internaţionali după acordarea unui împrumut, a declarat că Guvernul său a respins cererile pentru mai multă austeritate şi a achitat împrumuturile obţinute de la FMI, pentru a avea mână liberă în politicile sale economice.

Orban a spus că, în timp ce creşterea economică a Ungariei, de 4,9%, a depăşit în general media europeană, Ungaria este încă strâns legată de performanţele economice ale Europei, întrucât 85% din exporturile maghiare sunt destinate altor ţări europene.

„Deci, problema lor economică este şi problema noastră. Singura întrebare este în ce măsură va mai fi problema noastră”, a spus Orban.

„Economia europeană, în special cea a zonei euro, s-a oprit pur şi simplu”, a spus el, adăugând că creşterea economică în Europa în 2020 ar fi „cel mult microscopică”.

În ceea ce priveşte declinul demografic, Orban a spus că, în timp ce stimulentele economice ale Guvernului pentru cuplurile căsătorite şi familiile numeroase au ajutat la limitarea declinului populaţiei, sunt necesare mai multe măsuri.

În timp ce numărul căsătoriilor a crescut şi cel al divorţurilor a scăzut, „vestea proastă este că scăderea populaţiei nu s-a oprit”, a spus Orban. „Maghiarii continuă să fie o specie pe cale de dispariţie”, a adăugat el.

De asemenea, Orban a anunţat politici pentru protejarea mediului, inclusiv o creştere cu 27% a suprafeţelor împădurite, măsuri pentru interzicerea ambalajelor din plastic de unică folosinţă şi stimulente pentru utilizarea maşinilor electrice. El a mai spus că toate autobuzele noi utilizate pentru transportul public urban ar trebui să fie electrice începând cu 2022.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici