Vlad Filat: La 7 aprilie 2009 a avut loc o revoltă a tinerilor, folosită în interesul comuniştilor
Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, a declarat marţi, după audieri ce au durat o oră, că la 7 aprilie 2009 a avut loc o revoltă a tinerilor, folosită ulterior în interesul Partidului Comuniştilor (PCRM), cu ajutorul unor persoane care au alimentat protestele, relatează PRO TV Chişinău.
Vlad Filat: La 7 aprilie 2009 a avut loc o revoltă a tinerilor, folosită în interesul comuniştilor (Imagine: Mediafax Foto)
După discuţii cu membrii comisiei, Vlad Filat a declarat că a retrăit acele evenimente tragice. "La întrebări a fost mai uşor să răspund, însă expunerea mea a fost mai grea, pentru că a trebuit să trec prin mine încă o dată firul acelor evenimente", a precizat el.
Liderul liberal-democraţilor susţine că la 7 aprilie 2009 a avut loc o revoltă a tinerilor, care a fost exploatată ulterior în interesul PCRM, cu ajutorul unor persoane care au alimentat protestele. "Au existat cu certitudine provocatori care au fost gestionaţi. Eu i-am văzut foarte bine, am stat între poliţişti şi între manifestanţi. Mă miră faptul că aceşti provocatori nu au fost încă identificaţi", a spus el.
Preşedintele comisiei pentru anchetarea evenimentelor din aprilie 2009, Vitalie Nagacevschi, a declarat: "Eu am fost zilele acestea lânga domnul Filat şi am văzut tot ce a facut pe 6 şi 7 aprilie şi nu am avut întrebări". Deputatul liberal-deomocrat a adăugat că trei experţi lucrează asupra raportului final, acesta urmând să fie dat publicităţii în zilele următoare.
Ulterior, documentul va fi discutat în cadrul comisiei, care va decide dacă este necesară propunerea unei hotărâri legislative pe baza lui.
Potrivit lui Nagacevschi, în raport nu vor figura nume, de acest lucru ocupându-se Procuratura. Scopul comisiei este de a evalua cum au acţionat autorităţile în timpul protestelor postelectorale.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA - VIDEO
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo". citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





Nu exista comentarii