Video Vladimir Putin a salvat o echipă de televiziune de atacul unui tigru siberian

Premierul Vladimir Putin a fost elogiat de presa rusă, duminică, după ce a salvat o echipă de televiziune de atacul unui tigru siberian în timpul unei vizite într-o rezervaţie naturală din Extremul Orient rus.

708 afișări

Putin, aflat în vacanţă după criza din Caucaz, i-a salvat pe membrii echipei de televiziune în timpul unei vizite efectuate într-un parc naţional pentru a vedea cum sunt monitorizaţi tigrii siberieni.

În momentul în care Putin şi specialiştii s-au apropiat de un tigru prins într-o capcană, animalul a scăpat şi a luat-o la fugă spre echipa de televiziune. Premierul rus a reacţionat imediat şi a împuşcat tigrul de Amur folosind o armă cu tranchilizante.

"Vladimir Putin nu numai că a reuşit să vadă uriaşul prădător de aproape, dar a salvat şi echipa noastră de televiziune", a declarat un prezentator al postului Rossiya în principalul buletin de ştiri al zilei.

Liderul de 55 de ani, fost spion KGB, a fost prezentat de posturile de televiziune îmbrăcat în haine de camuflaj şi străbătând taigaua siberiană în căutarea felinelor.

El a ajutat specialiştii să măsoare incisivii tigrului tranchilizat înainte de a monta o zgardă cu transmiţător în jurul gâtului felinei care poate avea o greutate de până la 450 de kilograme şi o lungime de trei metri.

Tigrul de Amur, cea mai mare felină din lume, a fost salvat de la dispariţie iar aceste exemplare s-au înmulţit până la un număr record în ultimii 100 de ani, potrivit WWF.

Putin a mulţumit specialiştilor occidentali pentru implicarea în proiectele de salvare a tigrului de Amur.

"Mai întâi de toate, trebuie să mulţumim colegilor noştri, americani şi europeni, pentru implicarea în acest proiect într-un moment dificil pentru Rusia când nimeni nu acorda atenţie acestor eforturi", a declarat şeful Guvernului de la Moscova.

Sensibil în faţa ascensiunii micşării ecologiste din Rusia, Putin, în perioada când deţinea funcţia de preşedinte, a retrasat schiţa unui oleoduct pentru a evita Lacul Baikal şi a anulat planurile de construire a unui sat olimpic în apropiere de staţiunea Soci care ar fi afectat flora şi fauna din apropiere.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici