Vladimir Putin respinge acuzaţiile SUA, catalogându-le "ficţiuni inacceptabile"

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a catalogat "calomnii" şi "ficţiuni inacceptabile" acuzaţiile de corupţie proferate la adresa lui de Statele Unite, informează site-ul agenţiei Tass.

6551 afișări
Imaginea articolului Vladimir Putin respinge acuzaţiile SUA, catalogându-le "ficţiuni inacceptabile"

Vladimir Putin respinge acuzaţiile SUA, catalogându-le "ficţiuni inacceptabile" (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

"Preşedintele Rusiei este la curent cu aceste afirmaţii. Le consideră absolut inacceptabile şi inadecvate, dat fiind că vin din partea unor oficiali americani de cel mai înalt rang", a reacţionat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

"Aceste acuzaţii sunt ficţiune pură şi calomnie", a subliniat Dmitri Peskov.

Casa Albă a transmis joi seară că este de acord cu afirmaţiile conform cărora preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, "este corupt". Aprecierile oficialului de la Departamentul Trezoreriei conform cărora "Vladimir Putin este corupt reflectă cel mai bine punctul de vedere al Administraţiei SUA", a declarat joi seară, într-o conferinţă de presă, Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Statelor Unite.

TITLURILE ZILEI

Adam Szubin, subsecretar al Departamentului Trezoreriei responsabil de Combaterea terorismului şi infracţiunilor financiare, a declarat zilele trecute, într-un interviu acordat BBC, că Statele Unite îl consideră "corupt" pe Vladimir Putin.

Preşedinţia Rusiei respinsese din start criticile, catalogându-le "acuzaţii oficiale care pun sub semnul întrebării credibilitatea Departamentului Trezoreriei din SUA".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici