Zborurile Lufthansa, afectate de o defecţiune la sistemul informatic
O problemă informatică a sistemului de înregistrare al companiei Lufthansa provoacă numeroase întârzieri ale zborurilor de pasageri în întreaga lume, anunţă un purtător de cuvânt al celei mai mari companii aeriene germane.
"O problemă la sistemul nostru informatic a apărut în jurul orei locale 4.00 (5.00 ora României) în această dimineaţă", a declarat el.
Formalităţile de înregistrare trebuie realizate acum manual pe aeroporturi, ceea ce provoacă întârzieri de până la maximum o oră. În schimb, înregistrarea pe Internet funcţionează.
Câteva zboruri în Europa au fost anulate, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Problema este în curs de remediere, iar "situaţia ar trebui să se normalizeze rapid", a apreciat el.
Lufthansa operează în fiecare zi aproximativ 2.000 de zboruri în lumea întreagă.
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot





Nu exista comentarii