Zeci de disidenţi arestaţi la Havana, în timp ce Obama pleca spre Cuba

Zeci de activişti din cadrul mişcării disidente Damas de Blanco (Doamne în Alb) au fost arestaţi duminică, la finalul unei procesiuni, la Havana, cu doar câteva ore înainte de sosirea în Cuba a preşedintelui american Barack Obama, relatează AFP online.

3337 afișări
Imaginea articolului Zeci de disidenţi arestaţi la Havana, în timp ce Obama pleca spre Cuba

Zeci de disidenţi arestaţi la Havana, în timp ce Obama pleca spre Cuba (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Membre ale acestei organizaţii - înfiinţate de soţii ale unor foşti deţinuţi politici - au defilat în apropierea unei biserici din Havana, în compania unor simpatizanţi, cerând să fie respectate drepturile omului. Aşa cum se întâmplă adesea, poliţişti au operat arestări la finalul marşului.

Preşedintele american Barack Obama s-a îmbarcat duminică spre Havana, unde efectuează o vizită istorică de trei zile, potrivit unui fotograf AFP care îl însoţeşte în această călătorie.

Aeronava prezidenţială a decolat imediat după ora 17.30 GMT (19.30, ora României) de la baza aeriană Andrews, în apropiere de Washington. Aterizarea pe aeroportul Jose Marti de la Havana era prevăzută iniţial cu puţin înainte de ora 21.00 GMT (23.00, ora României).

Barack Obama efectuează această vizită împreună cu Prima Doamnă Michelle şi cele două fiice, Sasha şi Malia.

Această vizită în Cuba consacră apropierea angajată la sfârşitul lui 2014 de către Barack Obama şi omologul său cubanez Raul Castro.

Şeful statului american va vizita Ambasada Statelor Unite, duminică, după care se va plimba împreună cu membrii familiei pe străzile din vechea Havană, iar ulterior se va întâlni cu cardinalul Jaime Ortega, unul dintre artizanii apropierii americano-cubaneze.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici