Zeci de simpatizanţi ai opoziţiei ruse, reţinuţi în urma unor manifestaţii neautorizate

Zeci de simpatizanţi ai opoziţiei au fost reţinuţi duminică în mai multe oraşe din Rusia, în cursul unor manifestaţii neautorizate, însă poliţia nu i-a dispersat pe participanţii la un sit-in desfăşurat la Moscova.

139 afișări
Imaginea articolului Zeci de simpatizanţi ai opoziţiei ruse, reţinuţi în urma unor manifestaţii neautorizate

Zeci de simpatizanţi ai opoziţiei ruse, reţinuţi în urma unor manifestaţii neautorizate (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

"Circa 100 de participanţi la o manifestaţie neautorizată" s-au aşezat pe jos în piaţa Triumfalnaia din centrul Moscovei, însă, deoarece "nu reprezentau un pericol pentru alte persoane, nu a fost luată nici o măsură împotriva lor", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

În general, forţele de ordine ruse îi reţin pe manifestanţi încă din momentul în care aceştia ies de la metrou pentru a se îndrepta către piaţă.

"Am stat aşezaţi circa două ore şi nu au intervenit; asta e ciudat", a declarat scriitorul şi opozantul Eduard Limonov, reţinut deseori de poliţie chiar înainte de a ajunge la locul unde se desfăşoară protestele.

Totuşi, opozanţii care au defilat pe o stradă din apropierea pieţei au fost reţinuţi de poliţie.

La Sankt Petersburg, mai mult de 20 de participanţi la un miting al opoziţiei au fost arestaţi, iar alte zece persoane au fost reţinute în timpul unei manifestaţii neautorizate la Nijni-Novgorod.

Opoziţia rusă organizează proteste la sfârşitul fiecărei luni cu 31 de zile, pentru a cere aplicarea articolului 31 al Constituţiei, care garantează libertatea de asociere. Poliţia îi reţine de obicei pe liderii opoziţiei, condamnaţi deseori la câteva zile de închisoare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici