Video ŞTIRILE OREI 09.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00

95 afișări

Ambasadorul Statelor Unite la ONU a anunţat că va avea loc o reuniune de urgenţă a Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, după ce Rusia a capturat trei nave ucrainene în Marea Neagră. Kremlinul susţine că navele au intrat ilegal în apele sale teritoriale în timp ce preşedintele ucrainean a propus instaurarea legii marţiale.

Ministerul român de Externe a anunţat agrearea Acordului retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din UE aprobat, ieri la Consiliul European de la Bruxelles. Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană pe 29 martie 2019.

Pe ordinea de zi a plenului de luni al Senatului figurează proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii. Iniţiativa, înregistrată în procedură de urgenţă, a fost amânată în două rânduri de la votul senatorilor, din cauza lipsei de cvorum.

Un cetăţean irakian în vârstă de aproximativ 50 de ani a sunat la 112 şi a anunţat că şi-a înjunghiat mortal, la Buftea, concubina în vârstă de 30 de ani şi pe mama acesteia de 50 de ani. Atunci când au sosit poliţiştii, a devenit recalcitrant, a încercat să înjunghie un agent astfel încât acesta l-a împuşcat mortal.

Cel puţin 400 de persoane au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudine de 6,3 pe scara Richter, produs în Iran, în apropierea zonei de frontieră cu Irak. Seismul a mai fost de asemenea simţit atât în capitala irakiană Bagdad, cât şi în Kuweit.

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici