Video ŞTIRILE OREI 09.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00

104 afișări

Alte două decese cauzate de virusul gripal au fost înregistrate de medici, fiind vorba de doi bărbaţi în vârstă de 37 şi 52 de ani, din judeţul Prahova, anunţă Institutul Naţional pentru Sănătate Publică. Numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns astfel la 101.

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă revin de azi, la cursuri, după ce au avut o săptămână de vacanţă între semestre. Elevii au beneficiat până acum de vacanţa de iarnă, între 22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019 şi de cea intersemestrială, între 2 - 10 februarie 2019.

Toţi elevii care învaţă în Bucureşti au gratuitate pentru transportul public în comun, începând de azi, a anunţat, ieri, pe Facebook, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. Edilul precizează că pentru elevii cu vârsta de peste 14 ani, abonamentele se eliberează în baza adeverinţei doveditoare cu ştampila şcolii şi copie după actul de identitate.

Patru persoane, între care doi copii de 7 şi 9 ani, au fost rănite grav, ieri seara, într-un accident produs în Timişoara. Şoferul a făcut o depăşire riscantă, nu a reuşit să redreseze maşina şi s-a răsturnat şi a lovit un stâlp metalic şi doi copaci.

Statele Unite vor începe probabil în câteva săptămâni operaţiunea de retragere a trupelor americane din Siria, a declarat generalul Joseph Votel, şeful Comandamentului Central al Statelor Unite (CENTCOM). Acesta a precizat că operaţiunea depinde de situaţia din această ţară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici