Video ŞTIRILE OREI 12.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00

505 afișări

Una dintre fetele agresate sexual de poliţistul din Sibiu este de două ori campioană naţională la box. Potrivit procurorilor, poliţistul, în calitate de antrenor, a mers cu fetele la Bucureşti şi s-a cazat cu ele în cameră, unde a încercat să întreţină raporturi sexuale cu fata de 12 ani.

Pe 165 de străzi din Bucureşti se vor face reparaţii, în această perioadă, anunţă Primăria Capitalei. Cele mai multe străzi vor fi reparate în sectorul 1, 56 străzi, 39 în sectorul 2 39, iar cele mai puţine în sectorul 4, unde doar 4 străzi vor fi în reparaţii.

Accident grav în Dej acolo unde cinci persoane au fost rănite, aseară, în urma ciocirii a două maşini. Unul dintre automobile a fost proiectat în afara carosabilului, pe spaţiul verde.

Ministerul de Externe a anunţat că, prin demersurile făcute la nivelul departametului consular al instituţiei, au fost finalizate procedurile de repatriere din Yemen, prin Egipt şi Turcia, a unei familii compuse din şase români şi doi membri de familie ai acestora, cetăţeni yemeniţi.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a transmis că numărul record de incendii de vegetaţie izbucnite în Pădurea Amazoniană sunt „o criză internaţională”, care trebuie discutată în cadrul summitului G7, conform BBC.

 

Taguri:
ştiri,
mediafax,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici