HOROSCOP Duminică, 31 iulie – Ceva le lipseşte acestor zodii. Duminica este ca şi ratată din această cauză

Mercur din Leu îi întinde azi o opoziţie lui Saturn retrograd din Vărsător, iar din acest motiv, zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) ar putea simţi că ceva sau cineva le lipseşte astăzi, că lucrurile nu vor sta cum îţi doreau fără acest lucru sau persoană.

11133 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP Duminică, 31 iulie – Ceva le lipseşte acestor zodii. Duminica este ca şi ratată din această cauză

NASA

HOROSCOP 31 iulie - Berbec

Un aspect legat de viitor s-ar putea să te îngrijoreze destul de tare, astfel că nu îţi este tocmai confortabil să te bucuri de prezent, să profiţi la maximum de momentele cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei mici. Aşadar, este nevoie de un efort în plus din partea ta pentru a trăi clipa, pentru a te concentra pe lucrurile mărunte şi frumoase de acum. Nu îţi va fi uşor, dar te vei destinde.

HOROSCOP 31 iulie - Taur

Din câte se pare, viaţa socială şi cea de familie te solicită astăzi în egală măsură, astfel că trebuie să ai mare grijă cum te împarţi astfel încât să nu pierzi nici oportunitatea de a consolida unele relaţii profesionale sau din comunitate valoroase, dar nici şansa de a petrece mai mult timp de calitate alături de cei dragi. Nu este imposibil să le faci pe toate, dar ai nevoie de o bună organizare a timpului.

HOROSCOP 31 iulie - Gemeni
Trebuie să ai grijă astăzi să nu intri în dezbateri cu cei dragi. Niciunul dintre voi nu pare a fi în forma necesară pentru a-l asculta pe celălalt înainte să formuleze pripit o opinie. Aşadar, lasă subiectele sensibile pe altă dată şi concentrează-te pe acele lucruri care vă aduc mai aproape, care nu scot în evidenţă diferenţele voastre de mentalitate şi/ sau de viziune. Depinde de voi să găsiţi formula cea mai potrivită de comunicare.

HOROSCOP 31 iulie - Rac
Se recomandă astăzi să ai mai multă grijă la cheltuieli. Există posibilitatea să fi băgat ieri mâna prea adânc în buzunar, iar bugetul pe astăzi nu este cel cu care te-ai obişnuit. Sau poate că ai început sfârşitul de săptămână cu resurse limitate. În orice caz, cert este că trebuie să ai grijă să nu te hazardezi, să nu te întinzi mai mult decât te ţine plapuma. Altfel, vei trage ponoasele în zilele care urmează.

HOROSCOP 31 iulie - Leu
S-ar putea manifesta astăzi unele tensiuni destul de mari între tine şi persoana iubită. De vină ar putea fi nişte supărări mai vechi, care nu au fost lămurite şi rezolvate la timp, iar în alte cazuri, ar putea fi vorba despre o problemă punctuală, care se naşte astăzi. Oricare ar fi situaţia, încearcă să te concentrezi pe lucrurile care merg între voi şi vei vedea că aceste neînţelegeri nu sunt, de fapt, chiar aşa mari.

HOROSCOP 31 iulie - Fecioară

Oboseala pe care ai acumulat-o în ultima perioadă pare să te fi prins din urmă astăzi. Nu prea ai chef de activităţi care necesită multă energie din partea ta, astfel că unele planuri pe care ţi le-ai făcut astăzi s-ar putea să cadă subit. Este de înţeles dacă te simţi vinovat(ă) într-o anumită măsură, dar în contexte ca acestea, tu trebuie să fii prima ta prioritate, să te gândeşti la nevoile şi la dorinţele tale.

HOROSCOP 31 iulie - Balanţă
S-ar putea să te numeri şi tu astăzi printre nativii(ele) care gestionează cu greu planurile de viitor şi cele de moment ori viaţa socială şi cea sentimentală. Este una din acele zile în care pare că Universul îţi transmite să faci o diferenţă între cele două domenii, să îţi alegi unul în care să investeşti energie şi timp. Dar dacă îţi gestionezi programul cu atenţie, le vei putea face pe toate fără prea multe dificultăţi.

HOROSCOP 31 iulie - Scorpion

Dacă lucrezi în decursul acestei zile şi ţi-ai propus să faci unele lucruri cu familia, s-ar putea să fii ţinta unor reproşuri din partea familiei, mai ales dacă le-ai promis unele activităţi împreună. Pe de altă parte, miza e mare la serviciu şi trebuie să fii la fel de implicat(ă) şi pe acest plan. Nu îţi va fi uşor să mulţumeşti pe toată lumea astăzi, dar dacă îţi dai silinşa, vei reuşi asta cu siguranţă.

HOROSCOP 31 iulie - Săgetător
O atitudine pasiv agresivă într-un dialog cu cineva drag - o rudă sau un prieten vechi - ar putea conduce mai devreme sau mai târziu la un conflict. Aspectele astrale de astăzi nu operează cu jumătăţi de măsură, astfel că dacă te confrunţi cu o atmosferă încărcată, descărcările de tensiune sunt aproape sigure. Încearcă să vezi dacă le poţi preveni, dacă poţi discuta liber despre ceea ce tu şi cei dragi simţiţi în legătură cu anumite lucruri.

HOROSCOP 31 iulie - Capricorn
Bugetul tău de astăzi s-ar putea să nu fie cel cu care eşti obişnuit(ă) pentru acest moment din săptămână. Aşadar, trebuie să ai grijă să nu te hazardezi, să nu exagerezi cu cheltuielile. Te aşteaptă unele angajamente ferme în zilele care vor urma şi este nevoie să le susţii prin intermediul unor investiţii, motiv pentru care trebuie să fii atent(ă) să nu bagi prea adânc mâna în bugetul destinat săptămânii care stă să înceapă mâine.

HOROSCOP 31 iulie - Vărsător
Trebuie să ai mare grijă cum gestionezi astăzi anumite subiecte de discuţie cu partenerul de viaţă. S-ar putea ca astrele să scoată în evidenţă astăzi mai degrabă diferenţele de opinie decât asemănările, iar cum personalităţile voastre sunt extrem de puternice, există riscul ca lucrurile să escaladeze. Aşadar, poate că ar fi mai bine dacă le-ai evitat întru-totul, cu gândul că le vei deschide atunci când Universul este mai favorabil pentru a ajunge la un compromis.

HOROSCOP 31 iulie - Peşti

Te numeri şi tu printre nativii(ele) care resimt destul de puternic oboseala şi stresul pe care le-au încasat în această săptămână în viaţa personală, dar mai ales la locul de muncă. Prin urmare, cel mai bun lucru pe care îl poţi face este acela de a te concentra pe propriile nevoi, chiar cu riscul de a amâna unele activităţi care suferă amânare. Este foarte important să te refaci complet până când începe următoarea săptămână lucrătoare.

 


 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici