Dosarul Revoluţiei se întoarce la procurori pentru a repara erorile

  • Dosarul Revoluţiei ajunge din nou pe masa Parchetuluui General
  • Procurorii au de reparat mai multe erori
  • Dosarul a fost trimis în judecată în 2019
419 afișări
Imaginea articolului Dosarul Revoluţiei se întoarce la procurori pentru a repara erorile

Dosarul Revolutiei ajunge inapoi la procurori ca sa repare erorile din dosar în termen de 5 zile.Decizia este a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie. Totodată, instanţa supremă cere ca procurorii să decidă dacă îşi iau dosarul inapoi de tot pentru a-l reface sau daca isi mentin acuzatiile.

Ce este grav este faptul că judecătorii de la Înalta Curte a eliminat o parte din probele strânse de procurori.

  • „Exclude din materialul de urmãrire penală: actele intitulate „declaraţii” ce conţin relatările fãcute de Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu în faþa Comisiei Senatoriale; 
  • Exclude Rapoartele întocmite de Comisia Senatorialã privind evenimentele din Decembrie 1989 şi documentele ce au stat la baza întocmirii acestora”.

Sursa: minuta ICCJ

Instanţa spune că este nelegal şi modul în care a fost administrată ca probă punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989.

De asemenea, judecătorii au decis să elimine şi sinteza făcută de procurorii militari în perioada 1990-1994. Sunt eliminate şi declaraţiile mai multor persoane vătămate.

Decizia poate fi atacată cu apel.

Dosarul a fost trimis în judecată în 2019 de procurorii militari de la Parchetul General. În dosar, Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu si Emil Dumitrescu au fost pusi sub acuzare pentru infractiuni contra umanitatii.

Dosarul cuprinde peste 3.300 de volume.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici