Traian Briciu, preşedintele UNBR: „Justiţia n-are legătură cu emoţia. Justiţie este atunci când un om este achitat pentru că o probă are cel mai mic viciu şi tot poporul îl voia condamnat. Acela este un stat puternic”

  • „Judecata poporului cea mai proastă judecată, din punctul de vedere al Dreptului. Justiţia nu trebuie să funcţioneze pe sistemul de încredere populară. Populaţia are încrederi false în general”
  • „S-a ajuns la un lucru extrem de periculos: ca poporul să creadă că Justiţia este elixirul tuturor problemelor lui”
  • „Marea problemă a noastră nu este corupţia, ci profesionalismul. Multe dintre problemele noastre de aşa zisă corupţie vin şi din probleme de lipsă de profesionalism”
  • „Fenomenul scurgerilor din dosare a existat, s-a estompat iar colegii noştri ne-au atras atenţia că revenit. Fenomenul vatămă justiţiabilii şi judecătorii”
  • „Militez ca avocaţii să afle toate actele din dosar, la fel ca judecătorii şi procurorii”
  • „Haideţi să evaluăm performanţele Justiţiei prin raportare şi la performanţele societăţii”
  • „Sistemul actual de procedură penală nu asigură o egalitate reală de arme. Egalitatea de arme ar trebui echilibrată”
  • „Există o evoluţie în instanţe, din punctul meu de vedere. Instanţele funcţionează pe cât de bine li se permite într-un sistem subfinanţat”
  • „Societatea românească nu este atât de educată încât să ceară servicii juridice înainte de a i se întâmpla ceva. (...) Aşa cum există medicul de familie, poţi să apelezi şi la un avocat de familie. Statul german a reuşit să popularizeze în rândul cetăţenilor prevenţia juridică”
4524 afișări
Imaginea articolului Traian Briciu, preşedintele UNBR: „Justiţia n-are legătură cu emoţia. Justiţie este atunci când un om este achitat pentru că o probă are cel mai mic viciu şi tot poporul îl voia condamnat. Acela este un stat puternic”

„Sunt aproximativ 28.000 de avocaţi în România. Activi sunt 23.000 de avocaţi.

Este încă insuficient pentru că volumul de servicii juridice ar trebui să crească. Societatea românească nu este atât de educată încât să ceară servicii juridice înainte de a i se întâmpla ceva. Activitatea medicală trebuie să se bazeze pe prevenţie, aşa ar trebui şi la avocaţi. Dacă contractele de credit, contractele de leasing ar fi fost trecute pe la avocat lucrurile ar fi fost altfel. Justiţia ar fi avut mai mult puţine procese, cheltuielile populaţie ar fi fost mai mici. Instanţe foarte multe dosare în instanţă pentru că nu există o prevenţie anterioară. Populaţia nu obişnuieşte să treacă pe la un avocat înainte de a face un act. Este o problemă de educaţie juridică. Consultanţa pentru încheierea unui contract costă puţin, dacă ajungi în proces costurile vor fi mult mai mari. Dacă am primi ajutorul din partea lumii politice, pe zona asta a consultanţei preventive, printr-o metodă de asigurări de juridice. Aşa cum există medicul de familie, poţi să apelezi şi la un avocat de familie. Statul german a reuşit să popularizeze în rândul cetăţenilor această prevenţie juridică. Un proiect UNBR implică avocaţii să facă ore de cultură juridică în şcoli. Nu avem soluţii miraculoase oricât am crede în Justiţie. Oricine ar conduce problemele noastre nu se vor rezolva pe loc. Societatea noastră nu a asimilat suficientă cultură juridică încât să înţeleagă toţi actorii juridici. Toţi sunt orbiţi de drepturi, dar ignoră complet obligaţiile, nu fac corelarea dintre ele. Nu se ştie exact ce rol are procurorul în societate, ce rol are judecătorul, se confundă procurorul cu judecătorul. Sub imperiul lipsei de cultură, noi acţionăm şi populaţia ne înţelege cu totul altfel. Când vrei să clădeşti ceva trebuie să o iei de la zero”, a declarat Traian Briciu, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.

Preşedintele UNBR a vorbit în emisiune şi de atmosfera din instanţele de judecată, de practica neunitară şi de egalitatea de arme:

„Din 1996 practic avocatura. În fiecare săptămână am procese, nu m-am retras din activitate. Există o evoluţie în instanţe, din punctul meu de vedere. Instanţele funcţionează pe cât de bine li se permite într-un sistem subfinanţat. Nu putem ascunde faptul că sunt întârzieri foarte mari în redactarea lucrărilor. Totuşi vorbim de nişte instanţe care intră cu sute de dosare pe rol. Instanţe au un personal subdimensionat, sediile nu sunt întotdeauna corespunzătoare. Numărul de judecători în esenţă este unul mic, inclusiv la tribunale. Toate acestea evident că se repercutează asupra activităţii de judecată. Un om care intră cu 100 şi ceva de dosare nu ştiu câtă aplecare mai are către diplomaţie. Haideţi să evaluăm performanţele Justiţiei prin raportare şi la performanţele societăţii. Care segmente sociale de la noi sunt atât de performante încât să spunem că Justiţia nu e bună? (...) S-au rezolvat foarte multe lucruri dar este departe să spunem că avem o jurisprudenţă unitară. Se văd roadele. Mi se pare că ÎCCJ a dat soluţii corecte. Practica unitară reală s-ar fi rezolvat numai dacă toate recursurile s-ar judeca la ÎCCJ. A fost imposibil asta, a dus la blocarea ÎCCJ. S-a revenit la recursul partajat între Curţile de Apel şi ÎCCJ, lucru care nu duce chiar la o practică unitară. Cu siguranţă că mie mi se pare mai frumos civilul, este mai abstract. Mie mi plac lucrurile abstracte, nu-mi plac lucrurile concrete. (...)

În penal, există o dificultate majoră ca avocatul să aibă o egalitate de arme cu procurorul. Sistemul actual de procedură penală nu asigură o egalitate reală de arme. Egalitate de arme între procurori şi avocat în penal, natural, ea nu poate fi reală. Egalitatea de arme ar trebui echilibrată. Procurorul trebuie să facă probe şi în favoarea şi în defavoarea inculpatului. Lucrul acesta înţeleg că nu prea se întâmplă. De câte ori procurorul are o probă care nu este legală ea trebuie înlăturată. Nu este o egalitate de arme efectivă între avocaţi şi procurori”.

UNBR a cerut CSM şi Inspecţiei Judiciare să oprească fenomenul scurgerilor din dosare, care pare să fi revenit în ultima perioadă, pentru că această practică afectează o serie de drepturi fundamentale ale cetăţenilor: dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie, egalitatea de arme, dreptul la imagine, dreptul la viaţă privată, dar şi imaginea şi încrederea în Justiţie.

„Există o dezbatere clară la nivelul CSM cu privire la aceste probleme.

Nu a fost un caz, au fost mai multe. Reacţionez din perspectivă instituţională atunci când există un fenomen. Fenomenul a existat, s-a estompat iar colegii noştri ne-au atras atenţia că revenit. Fenomenul scurgerilor vatămă justiţiabilii şi judecătorii. Problema este că pe baza acelei imagini, populaţia trage o concluzie, persoana este condamnată, trebuie să se disculpe ea. După scurgeri, persoana trebuie să se disculpe, ceea ce invers decât prezumţia de nevinovăţie. Persoana pleacă în procesul penal cu şansa a doua. Judecătorii nu pot nici ei fuge din societate, din start are o presiune. Dacă persoana e nevinovată, ce o să zic eu dacă este nevinovată? După scurgerile din dosare, judecătorul din start are o greutate. CSM a avut preocupări pe tema aceasta, are şi un ghid de comunicare. CSM este cel care ar trebui să fie îngrijorat de fenomenul acesta. Noi am atras atenţia. Avocatul are o mai mare libertate de expresie decât instanţa dar el nu are acces la toate informaţiile. De la sistemul judiciar ne aşteptăm la mai multă reţinere, rezervă. Scurgerile din presă nu sunt un fenomen dezirabil, creează o judecată paralelă. Judecata poporului cea mai proastă judecată, din punct de vedere al dreptului”, a spus Traian Briciu.

Avocat de civil, profesor universitar şi formator la Institutul Naţional al Magistraturii, Traian Briciu consideră că „judecata poporului” este una emoţională şi n-are legătură cu Dreptul:

„Poporul judecă emoţional, nu judecă după normele de drept. Poporul caută o soluţie la frustrările proprii. Când popor este frustrat caută vinovaţi unde sunt sau unde nu sunt. Da, suntem un popor frustrat. Suntem un popor care are impresia unor multe neîmpliniri: sociale, economic, umilinţe. Suntem un popor bănuitor, avem tot timpul scenarii. Suntem un popor care caută vinovaţi întotdeauna în exteriorul propriei fiinţe. Aş imputa societăţii române o anumită fetişizare a Justiţiei. S-a ajuns la un lucru extrem de periculos: ca poporul să creadă că Justiţia este elixirul tuturor problemelor lui. Justiţia a fost în faţa camerelor de luat vederi mai mult decât ar fi trebuit. În momentul în care Justiţia devine vedetă, ea iese din zona care ar trebui. Devine prea emoţională.

Justiţia n-avea nevoie să fie atât de mult în faţa camerelor de luat vederi. Într-un stat în care Justiţia funcţionează perfect, nu înseamnă neapărat că economia e bună, poate să fie praf. Când toţi şi-au legat speranţele economice şi sociale de Justiţie, în momentul ăla Justiţia nu mai are nicio şansă. Când economia nu se îndreaptă, lumea îşi pierde orice interes pentru Justiţie considerând că nu ne-a adus nimic bun. Nu am ajuns încă pe acolo, dar suntem pe drum. Încă 2-3 cicluri electorale şi suntem pe acolo. Justiţia nu trebuie să funcţioneze pe sistemul de încredere populară. Populaţia are încrederi false în general.

Părerea mea este că a fost o greşeală tehnică. Justiţia n-are legătură cu emoţia.

Justiţie este atunci când un om este achitat pentru că o probă are cel mai mic viciu şi tot poporul îl voia condamnat. Acela este un stat puternic”.

Şeful UNBR a vorbit în emisiune şi despre proiectul de lege prin care schimbul electronic de date dintre avocaţi şi clienţi ar fi trebuit să se facă printr-un portal IT ale cărui comunicaţii sigure şi securitate cibernetică trebuia asigurată gratuit de STS şi SRI, dar şi despre problema certificatelor ORNISS:

„Proiectul nu a fost suficient dezbătut. Era vorba de interconectarea avocaţilor în cloud-ul guvernamental. Prin interconectarea cu cloud-ul guvernamental, avocatul putea obţine multe acte necesare automat. S-a pus problema instituţiilor care gestionează cloudul guvernamental. Este pe bună dreptate o anumită rezervă a avocaţilor. Avocaţii au cerut garanţii de securitate în ceea ce priveşte secretul profesional. Preşedintele barourilor germane mi-a spus că discuţia la ei a durat 8 ani, tot pe tema garanţiilor de securitate. Noi am crezut că ardem etapele, că prindem momentul cu digitalizarea. Va fi o dezbatere mai lungă în cadrul corpului profesional. (...) Modificarea în sine nu este o problemă, şi înainte exista un circuit al documentelor clasificate. Sunt certificate ORNISS pe extrădări, în materie de azil, în achiziţii publice. Sunt doar câteva sute de avocaţi care au certificat ORNISS. Nu ştiu să se fi respins un certificat ORNISS la un avocat. Problema este că aceste certificate ORNISS nu pot fi obţinute în avans. Procedura ar trebui reglementată. Militez ca avocaţii să afle toate actele din dosar, la fel ca judecătorii şi procurorii. Ori toţi avocaţii, judecătorii şi procurorii au acest drept, ori toţi trebuie să aibă nişte certificări suplimentare. Obligaţiile pot fi garantate prin legea privind informaţiile clasificate”.

Cât despre cazul Robert Roşu, preşedintele UNBR crede momentul a reprezentat un pericol pentru toată avocatura din România, pentru că s-a încercat distorsionarea imaginii de avocat şi identificarea avocatului cu clientul său.

În ceea ce priveşte problemele Justiţiei, Traian Briciu a declarat în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News, că marea problemă a României este profesionalismul şi nu neapărat corupţia:

„Problema cazului Robert Roşu a fost, într-adevăr, foarte delicată. UNBR a intervenit atunci, a simţit că este un pericol de a se distorsiona imaginea profesiei de avocat. Acea viziune punea avocatului în sarcină nişte veritabile comportamente de procuror. Hotărârea mai avea un păcat: identifica avocatul cu clientul. Problema a fost rezolvată de ÎCCJ în spiritul susţinerilor noastre. Faptul că avocatul decide ce probe foloseşte în favoarea clientului intră în strategia lui profesională. Problema completului este că a transferat probleme care ar fi putut discutate în zona deontologică, le-a transferat în zona penală.

A fost o gândire defectuoasă, risca într adevăr să pună în pericol întreaga avocatură. De când este lumea se ştie că avocatul îşi susţine tezele clientului.

Cred că a fost un moment de cotitură. Hotărârea ÎCCJ de achitare clarifică toate aspectele, are fundamente serioase sub aspect doctrinar. Nu înseamnă că avocatul ori de câte ori susţine lucruri greşite trebuie şi arestat. În cele din urmă soluţia a fost corectă. Celui în cauză este foarte complicat să-i spui că i s-a făcut dreptate. (...) Marea problemă a noastră nu este corupţia, ci profesionalismul. Multe dintre problemele noastre de aşa zisă corupţie vin şi din probleme de lipsă de profesionalism. Uneori lumea poate nici nu şi mai dă seama cum stau lucrurile cu adevărat. Generaţiile şi-au schimbat stimulii, nu mai răspund la ceea ce răspundeam noi. Pe actualele generaţii trebuie să le stimulezi mai spre concret. Studenţi de la Facultatea de Drept înţeleg faptul că Justiţia nu înseamnă revanşă socială. Şi teroristul, şi traficantul – au nevoie de avocat. Cel care-i susţine apărarea nu trebuie confundat cu el. Dacă pierdem lupta asta înseamnă că trebuie desfiinţată facultatea cu totul”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici